Octavian Paler

                                

NOPŢILE

Nopţile, când îmi amintesc iarăşi de noi,
totdeauna pe întuneric şi ameninţaţi totdeauna,
îmbrăţişaţi sub ghilotină mereu,
totdeauna obsedaţi de timp şi de noapte,
hăituiţi de umbre în care ne recunoaştem pe noi,
totdeauna ca în prima noapte a lumii
şi totdeauna vorbind despre sfârşitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mări şi de soare
şi totdeauna pe acest nisip negru al nopţii
fără să ştim dacă mâine vom mai fi împreună,
totdeauna aşteptând cuţitul ghilotinei să cadă,
totdeauna despărţirile,
totdeauna dragostea ameninţată de alţii
şi de noi înşine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne luminează, când se ating, mâinile,
totdeauna înfricoşaţi că mâinile noastre
vor ajunge la capătul dragostei noastre
şi totdeauna visând să ne iubim fără să ştim
daca suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
dacă lumea începe cu noi sau sfârşeşte.
Totdeauna dragostea în umbră ca înţelepţii lui Rembrandt,
ea, care n-are nevoie de înţelepciune, ci de speranţă,
şi totuşi dacă va muri vreodată dragostea noastră,
va muri nu din pricina nopţii
ci din pricină că noi înşine am ameninţat-o prea mult.


THE NIGHTS

The nights, when I remember of us again,
always in the dark and always threatened,
embraced under the guillotine always,
always obssesed by the time and by the night,
hounted by shadows that we recognize to be us,
always like in the first night of the world
and always talking about the end of our love,
always remembering the sea and the sun
and always on this black sand of the night
without knowing if tomorrow we shall be toghether anymore,
always waiting the edge of the guillotine to fall,
always the separations,
always the love threatened by the others
and by us,
always under this black sun
that is lighting, when they touch, our hends,
always being afraid that our hands
will come to the end of our love
and always dreaming to love each other without knowing
if we are the first or the last people in the world,
if the world start or ends with us.
Always the love in the shadow, like Rembrandt's wise,
it that doesn't need wisdom, but hope,
and yet, if our love will die sometime,
it won't die because of the night,
but because we ourselves threatened it too much.