Nichita Stănescu

ÎMBRĂŢIŞARE

Cînd ne-am zărit, aerul dintre noi

şi-a aruncat dintr-o dată

imaginea copacilor, indiferenţi si goi,

pe care o lasase să-l străbată.

Oh, ne-am zvîrlit, strigîndu-ne pe nume,

unul spre celălalt, şi-atat de iute,

ca timpul se turti între piepturile noastre,

şi ora, lovită, se sparse-n minute.

Aş fi vrut să te păstrez în braţe

aşa cum ţin trupul copilăriei , în trecut,

cu morţile-i nerepetate.

Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut.

EMBRACEMENT
 

When we saw us, the air between us

suddenly threw

the image of the trees, indifferent and bare,

whom they had let gone over.

Oh, we threw one to another,

calling our names, and so quickly,

that the time flattened between our chests,

and the hour, stricken, broke into minutes.

I wished I would hold you in my arms,

as I hold the body of my childhood, in the past,

with its unrepeatable deaths.

And I wished I would embraced you with my ribs.