Geo Dumitrescu

POEM FINAL

Astăzi, mîine sau poate niciodată

o să-mi arunc ancora la malul cerului...

Ce poate să însemne asta pentru tine, iubito, pentru carnea ta,

dar va fi oare pentru mine dezlegarea misterului ?

Astăzi, mîine, după fiecare sărut,

purtăm pe buze acelaşi semn de întebare ;

în fiecare clipă îţi duc sufletul în palme

şi hoitul important în spinare.

Pentru fiecare primăvară pierdută,

pentru fiecare somn al frunţii,

îmi ciocăneşti cu deget de zaraf în stînga pieptului,

unde mi se bat în capete munţii.

Odată o să-mi ceri mai mult : să-ţi vînd versul,

să te las să-mi asculţi sîngele cum sună,

să te las să-ţi speli mîinile în apele sufletului,

sau cine ştie ce-ai să-mi mai ceri, fecioară nebună...

Astăzi, mîine, sau poate niciodată

îmi voi încheia cu ultimul vers cartea.

Dar n-o să ne putem iubi atîta, draga mea,

e mult prea tîrziu pînă vine moartea !...


FINAL POEM

Today, tomorrow or never
I'll drop the anchor at the shore of heaven...
What could that mean for you, my love, for your flesh,
but for me will it unravel the mystery ?


Today, tomorrow, after each kiss,
we carry on our lips the same question mark ;
every moment I take your soul in my hands
and your important corps on my back.


For each lost spring,
for each sleep of my forehead,
you knock with finger of usurer in my left chest
where my mountains are striking against.


One day you'll ask me more, to sell you my lines,
to let you hear how my blood is sounding,
to let you wash your hands in the waters of my soul,
or who knows what else  you have to ask me, crazy virgin...


Today, tomorrow, or never
I will conclude my book with the last verse.
But we can't love each other so long, my dear,
because it will be too late till death will come...