O CĂLĂRIRE ÎN ZORI
Lui Eminescu tînăr
Tăcerea se izbeşte de trunchiuri, se-ncrucişe,
se face depărtare, se face nisip.
Mi-am întors către soare unicul chip,
umerii mei smulg din goană frunzişe.
Cîmpul tăindu-l pe două potcoave
calul meu saltă din lut, fumegînd.
Ave, mă-ntorc către tine, eu. Ave !
Soarele a izbucnit peste lume strigînd.
Tobe de piatră bat, soarele creşte,
tăria cu acvile din faţa lui
se prăbuşeşte în trepte de aer, sticleşte.
Tăcerea se face vînt albăstrui,
pintenul umbrei mi-l creşte
în coastele cîmpului.
Soarele rupe orizontul în două.
Tăria îşi năruie sfîrşitele-i carcere.
Suliţe-albastre, fără întoarcere,
privirile mi le-azvîrl, pe-amîndouă,
să-l întîmpine fericite şi grave.
Calul meu saltă pe două potcoave.
Ave, maree-a luminilor, ave !
Soarele saltă din lucruri, strigînd
clatină muchiile surde şi grave.
Sufletul meu îl întîmpină, ave !
Calul meu saltă pe două potcoave.
Coama mea blondă arde în vînt.
A RIDING AT DAWN
To young Eminescu
The silence is striking against the stumps, is crossing,
becomes distance, becomes sand.
I turned to the sun my unique face,
my shoulders in running tears out the leafage.
Cutting the field, on two horseshoes,
my horse is bouncing from the ground, steaming.
Ave, I turn to you, I. Ave !
The sun has burst over the world shouting.
Drums of stone are beating, the sun is growing,
the sky with eagles in front of him
is breaking down in steps of air, shinning.
The silence becomes blue wind,
the spur of the shadow is growing
in the flanks of the field.
The sun is breaking the horizon in two.
The sky is breaking down its finished prisons.
Blue spears, without returning,
I throw my eyes, both,
happy and solemn to meet him.
My horse is bouncing on two horseshoes.
Ave, tides of lights, ave !
The sun is bouncing from the things, shouting,
is moving the deaf and solemn edges.
My soul greets him, ave !
My horse is bouncing on two horseshoes.
My blond mane are burning in the wind.
SONET
Cînd însuşi glasul gîndurilor tace
Mă-ngînă cîntul unei dulci evlavii -
Atunci te chem ; cîntarea-mi asculta-vei ?
Din neguri reci plutind te vei desface ?
Puterea nopţii blînd însenina-vei
Cu ochii mari şi purtători de pace ?
Răsai din umbra vremilor încoace,
Ca să te văd venind - ca-n vis, aşa vii !
Cobori încet...aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zîmbind peste-a mea faţă,
A ta iubire c-un suspin arat-o.
Cu geana ta m-atinge peste pleoapă,
Să simt fiorii strîngerii în braţă,
Pe veci pierduto, veşnic adorato!
SONNET
When the voice of the thought is silent,
The song of a sweet piety follows me -
Then I call you - will you listen to my song ?
From the cold darkness floating will you detach ?
The midnight gently will you make clear
With your large eyes full of peace ?
Rise from the shadows of the time now
To see you coming - as in a dream you're coming!
Slowly descend - closer, and closer,
Bend smiling over my face,
Show your love with a sigh.
With your lashes touch my eyelids,
To feel the thrills of your embrace,
Forever lost, forever adored !
NIMENI
nimeni nu ştie care e drumul cel bun
nimeni nu-şi aminteşte povara singurătăţii
în labirinturile delicate ale visului.
nimeni nu mai învaţă să silabisească tristeţea de a fi
coşmarul acesta tandru din care ne vom trezi odată şi odată
murind.
nimeni nu-şi mai permite luxul melancoliei
pe străzile înguste umbrite urît mirositoare
nimeni nu profită de ocazia de a nu se naşte
în lumina asta trudnică copleşitor de irală
nimeni nu mai rămîne sub pleoapa rănită a cerului
în somnul unduios al ierbii.
nimeni nu-şi aminteşte acum de carnea încercănată enigmatică
a destinului :
nimeni nu ştie care e drumul bun.
NOBODY
nobody knows which is the good way
nobody remembers the burden of loneliness
in the delicate mazes of the dream
nobody learns to syllabize the sadness of being anymore
this tender nightmare from which we shall wake up one day
dying.
nobody affords the luxury of melancholy anymore
in the narrow shady bad smelling streets
nobody avails himslf of the opportunity of not getting birth
in this tiresome light overwhelmingly unreal
nobody stays under the wounded eyelid of the sky anymore
în the wavy sleep of the grass.
nobody remember now of the ringed enigmatical flesh
of the destiny :
nobody knows which is the good way.
ÎNCERCARE
Mi-am croit visuri
Aripi de vultur,
Am zburat cu ele
Dar m-am izbit de înalt,
Am zburat cu ele
Dar m-am prăvălit în găurile timpului.
Cînd am vrut să mă ridic
Cerul era sus şi de neatins,
Iar eu eram acoperită de timp.
Golurile se umpluseră cu mine.
ATTEMPT
I cut out dreams
Eagle wings,
I have flown with them
But I have struck myself against the high sky,
I have flown with them
But I have fallen down into the holes of the time.
When I wanted to rise
The sky was up and untouchable,
And I was covered by the time.
The voids were filled with me.
NICI NU MĂ SPĂL DE MULTELE IUBIRI
Nici nu mă spăl de multele iubiri,
Mi-e greu să fac din dragoste o vină,
Sau prost îndemn al bietei mele firi,
Cînd văd cum arde roua-n trandafiri
Şi cred cu teamă-n Cel ce va să vină.
Nici nu mă spăl de multele iubiri
Cuprinse-n viaţa mea mult prea puţină,
Cînd pot clădi cu jertfa lor grădina
De stînjenei, de crini, de calomfiri.
Cei sterpi şi răi n-au starea să-nţeleagă,
Eu, păcătos fiind de la-nceput,
Mi-am dăruit priveliştea întreagă
Şi cel mai sincer, poate, m-am temut
Că dacă-n carne clipa rod nu leagă,
Nici veşnicia-n suflet n-ancăput.
NOR I WASH MYSELF OF THE MANY LOVES
Nor I wash myself of the many loves,
I am hard to make a guilt of love,
Or bad impulse of my poor nature,
When I see the dew burning upon the roses
And fearfully I belive in That who will come.
Nor I wash myself of the many loves,
Contained in my life, too little,
When I can build with their sacrifices
A garden of irises, of lillies, of costmaries.
Those barren and evil have not the mood of understanding,
I, a sinner being from beginning,
I have offered myself the entire view
And the most honestly, maybe, I feared
That if in my flesh the moment is not fruitful
Nor the eternity will find room in my soul.
