Ştefan Augustin Doinaş

ACEŞTIA DOI

Toţi oamenii sînt vrednici de iubire.

Dar cel ce,coborînd pe malul mării,
încearcă să-mpletească o frînghie
din fire de nisip, ca - aruncînd-o
de gîtul lunii care-abia răsare
din valuri - să se-nalţe în văzduh;
şi cel ce,aplecat pe-un rîu de aur,
îşi trece toată viaţa modelîndu-l
pe forma vîntului fără figură,
spre-a da acestei lumi monedă nouă:
- aceştia doi, în primul rînd, au dreptul
de-a locui în cortul umbrei mele.

Cînd eu lipsesc,să ştiţi: ei sînt acasă...



QUESTI DUE

Tutta la gente e degna di esser amata.

Ma quello che, scendendo sulla riva del mare,
tenta d'intrecciare una corda
di granelli di sabbia, perche - gettandola
al collo della luna che appena spunta
dalle onde - si alzasse nell'aria;
e quello che, piegato sopra un fiume d'oro,
trascorre la sua vita modellandolo
alla forma del vento senza viso, 
per dare a questo mondo una nuova faccia:
- questi due, innanzitutto, hanno il diritto
di abitare nella tenda della mia ombra.

Quand io manco, sapete: essi sono a casa...



THESE TWO

All the people is worth of love.

But that who, descending on the shore,
tries to knit a rope
of grains of sand, in order to - throwing it
to the neck of the moon that is just rising
from the waves - rise in the air;
and that who, bent over a golden river,
spends its life moulding it
in the shape of the faceless wind,
to give a new face to this world:
these two, above all, have the right
to inhabit the tent of my shadow...

When I am absent, know: they are at home...