UN DOR FĂRĂ SAŢIU
De un dor fără saţiu-s învins
şi nu ştiu ce sete mă arde.
Parcă mereu, din adînc,
un ochi răpitor de Himeră
ar vrea să mă prade.
Şi pururi n-am pace,
nici al stelei vrăjit du-te-vino în spaţii,
nici timpii de aur, nici anii-lumină,
izvoare sub lună, ori dornică ciută,
nimic nu mă stinge, nimic nu m-alină
şi parc-aş visa o planetă pierdută.
E atîta nepace în sufletul meu,
bătut de alean şi de umbre cuprins...
Un dor fără saţiu m-a-nvins,
şi nu ştiu ce sete mă arde mereu.
AN INSAZIABLE DESIRE
By an insaziable desire I am won
and I don't know what thirst are burning me.
As always, from the deep
a rapacious eye of a chimera
would want to rob me.
And I have no peace,
neither the magic go-come of the star in the spaces,
nor the golden times, or light years,
springs under the moon, or longing deer,
nothing estinguishes my thirst, nothing comforts me,
and I dream of a lost planet.
It's so restlessness in my soul
beaten by sorrow and covered by shadows...
An insaziable desire has won me
and I don't know what thirst burns always me.
NOPŢILE
Nopţile, când îmi amintesc iarăşi de noi,
totdeauna pe întuneric şi ameninţaţi totdeauna,
îmbrăţişaţi sub ghilotină mereu,
totdeauna obsedaţi de timp şi de noapte,
hăituiţi de umbre în care ne recunoaştem pe noi,
totdeauna ca în prima noapte a lumii
şi totdeauna vorbind despre sfârşitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mări şi de soare
şi totdeauna pe acest nisip negru al nopţii
fără să ştim dacă mâine vom mai fi împreună,
totdeauna aşteptând cuţitul ghilotinei să cadă,
totdeauna despărţirile,
totdeauna dragostea ameninţată de alţii
şi de noi înşine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne luminează, când se ating, mâinile,
totdeauna înfricoşaţi că mâinile noastre
vor ajunge la capătul dragostei noastre
şi totdeauna visând să ne iubim fără să ştim
daca suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
dacă lumea începe cu noi sau sfârşeşte.
Totdeauna dragostea în umbră ca înţelepţii lui Rembrandt,
ea, care n-are nevoie de înţelepciune, ci de speranţă,
şi totuşi dacă va muri vreodată dragostea noastră,
va muri nu din pricina nopţii
ci din pricină că noi înşine am ameninţat-o prea mult.
THE NIGHTS
The nights, when I remember of us again,
always in the dark and always threatened,
embraced under the guillotine always,
always obssesed by the time and by the night,
hounted by shadows that we recognize to be us,
always like in the first night of the world
and always talking about the end of our love,
always remembering the sea and the sun
and always on this black sand of the night
without knowing if tomorrow we shall be toghether anymore,
always waiting the edge of the guillotine to fall,
always the separations,
always the love threatened by the others
and by us,
always under this black sun
that is lighting, when they touch, our hends,
always being afraid that our hands
will come to the end of our love
and always dreaming to love each other without knowing
if we are the first or the last people in the world,
if the world start or ends with us.
Always the love in the shadow, like Rembrandt's wise,
it that doesn't need wisdom, but hope,
and yet, if our love will die sometime,
it won't die because of the night,
but because we ourselves threatened it too much.
Constantin P. Popescu : Eclipsa
FOCUL SACRU
Mai aruncaţi nişte vreascuri
În soare,
Am auzit c-o să se stingă
Peste câteva miliarde
De ani.
Şi dacă nu mai sunt vreascuri,
Aruncaţi în soare
Câmpiile care ar fi putut foarte bine
Să fie păduri,
Munţii, luna şi cerul
Care nici nu ştim sigur dacă nu sunt
Păduri.
În orice caz,
Mai aruncaţi ceva în el,
Nişte vreascuri,
Nişte vieţi.
Că, uite, a şi început să pâlpâie
Pe feţele noastre,
Făcându-le frumoase şi urâte,
Făcându-le noapte şi zi,
Făcându-le anotimpuri şi ani.
THE SACRED FIRE
Throw some woods
In the sun,
I heard it will extinguish
After some milliards
Of years.
And if aren't woods anymore
Throw in the sun
The plains that
Would have been forests,
The mountains, the moon and the sky
That we don't know certainly if they aren't
Forests.
Anyway,
Throw something in it,
Some woods,
Some lifes.
Look, it just begins to flare
On our faces,
Making them beautiful and ugly,
Making them night and day,
Making them seasons and years.
ÎN PĂDURE
Primăvara-n pădure văzui
Cum trecea Dumnezeu cu cetele lui,
şi-aprindea în fiecare mugur un fir
de lumină, ca un safir.
Plecarea sevelor murmurătoare
şi-ntâlnirea lor cu puterea din soare ;
într-o dimineaţă, după zăpadă,
fiecare frunză-ncepea să vadă.
Apoi orice lucru părea
plin de rouă şi sărutat de stea,
în noaptea care ne ţinea ca pe toate
plantele neînflorite, neclătinate.
IN THE WOOD
In the spring in the wood I saw
how God was passing with his suite,
and was putting in every bud a line
of light, like a sapphire.
The depart of the whispering saps
and their meeting with the strength of the sun;
one morning, after the snow,
every leaf begane to see.
Then every thing seemed
full of dew and kissed by a star,
in the night that kept us as all
the plants, unflowered, unmoved.
CU GURI CARE MUŞCĂ
Cu guri care muşcă rostim jurămîntul de
dragoste. Ştii tu, iubito, din cine muşcăm ?
Sărutarea-i o clipă, dar arde o sută
de ani între buzele noastre.
De n-ar fi aşa, oare-am plânge-ntâplări care
nu s-au născut, ne-ar sufla o bătaie de vânt ?
Savurat, ca un miez fără fruct, viitorul
e doar o aducere-aminte.
Şi tot ce visăm despre ziua de mâine-i o
hartă-n cenuşă : semnale, speranţe, câmpii
rezumate, aşa cum apar când hârtia
surprinsă de foc se zgârceşte.
Demult am muşcat din ce vine, dobânzile
clipei sunt, vai ! cheltuite-nzecit. Şi trăim
în cadavre de ore ; când zicem " iubire ",
recolta din spic e culeasă...
Dar ce inocentă-i această risipă a
timpului!...Noi - fără noi ; ce urmează demult
a-nceput ; în secundele noastre, o altă
pereche-şi devoră eonii.
WITH MOUTHS THAT BITE
With mouthes that bites we say the love
oath. Do yuo know, love, whom we bite from ?
The kiss is a moment, but burns one hundred
years on our lips.
If it wouldn't so, should we regret events which
weren't born, would a breath of wind blown us up ?
Tasted, like a fruitless core, the future
is only a memory.
And all we dream about the tomorrow day is a
map in the ashes : signals, hopes, fields
reduced, as they appear when the paper
covered by fire ripples.
Long ago we bit from what is to come, the moment
is , oh me ! spent ten times. And we live
in the dead body of the hours ; when we say " love "
the crop in the ear is gathered.
But how inocent is this squandering of
time !...We - without us ; what fallows long time ago
begane ; in our seconds, another
couple devours its eons.
