STELELOR
C-o mare de îndemnuri şi de oarbe năzuinţi
în mine,
mă-nchin luminii voastre, stelelor,
şi flăcări de ardoare
îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă.
Fiori ce vin din ţara voastră, îmi sărută
cu buze reci de gheaţă
şi-nmărmurit vă-ntreb :
spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri ?
Pribeag cum sunt
mă simt azi cel mai singuratic suflet
şi străbătut de-avînt alerg, dar nu ştiu - unde.
Un singur gînd mi-e rază şi putere :
o, stelelor, nici voi n-aveţi
în drumul vostru nici o ţintă,
dar poate tocmai de aceea cuceriţi nemărginirea !
TO THE STARS
With a sea of impulses and aspirations
inside me,
I bow to your light, stars,
and flames of passion
burn in my eyes, as in offering candles.
Thrills that come from your country, kiss
with cold lips of ice my body
and astonished I ask you :
to what world are you going,and to what abysses ?
Wanderer as I am,
I feel today to be the most lonely soul
and crossed by the enthusiasm I am running, but I don't know where.
Only a thought is my ray and power :
oh, stars, although you have
in your way no target
but, perhaps, that is why you conquer the infinity !
CUVÎNTAREA SCRIBULUI
Toate transportă - unele-n luntri, altele-n cîrcă -
ziua dintîi. Eu sunt Scribul. Şi ştiu : dăinuind
toate se trec. Însă - unde ? doar eu, pe papirus,
aş putea să le-arăt uneori.
Ochiul multiplu leagă toate punctele zării ;
braţul n-apucă nici unul. În pîlnie-ajung :
delta le strînge-n gîtlej şi, pe urmă, resfiră
cataractele Nilului sfînt.
Stau nemişcat. Stiletul din mînă pipăie sulul.
Forme senine se iscă sub scrîşnetul lui :
şoimii cu mitre prelungi, scarabeii şi şerpii
confirmaţi mai adînc, sub nisip.
Semnul de-aici e dincolo noimă : Sfinxul o vede.
Nu mă clintiţi din poziţia mea ! Muritori
nasc din sex părintesc ; însă el, Atum-Ptah,
zămislit e din numele său.
Grîne şi vinuri, urne-ngropate-asigură celor
morţi subteranele prînzuri. Dar numele lor
eu, numai eu ! le conserv : ca mumii ale limbii
faraoni înnoptează pe tron.
THE SCRIBE'S ORATION
Everybody carry - some in boat and others on back -
the first day. I am the Scribe. And I know : lasting
all the things pass. But - where ? only me, on papirus
I could show them, sometimes.
The multiple eye links all the points of the horizon ;
the arm grabs nothing. In the funnel end :
the delta crushes them in its throat and, then, spreads
the cataracts of the holy Nile.
I'm sitting still.The stilet in my hand touches the scroll.
Clear forms appear under its gritting :
the hawks with extended miters, the scarabs and the snakes
deeper confirmed, under the sand.
The sign from here is beyound, meaning : The Sphinx sees.
Don't budge me from my position ! Mortals
born from the sex of the parents, but he, Atum-Ptah,
is conceived from his name.
Grains and wines, buried urns provide
to the dead underground dinners. But their names
I, and only I ! conserve them : as mummies of the language
the Pharaohs spend their night on the throne.
ECCE HOMO
Ce cazne noi mi-aduce dimineaţa ?
Genuni de chin sub paşii mei plăpînzi...
O, Doamne,-mi laşi cu camătă viaţa
Că pentru fiecare zi îmi ceri dobînzi ?
Tot ce-ai creat aici frumos şi mare
Din mine-ai tras cu cleşte de dureri,
Privesc femeia : Carne şi uitare,
Suavă urnă cu cenuşă de plăceri.
Că m-am corcit cu îngeri şi jivine
Şi-ţi scol cu fiecare gînd potrivnici noi ?
Tu eşti prea sus, lumina de la tine
Îmbătrîneşte ca s-ajungă pîn' la noi.
Dar singur trupul fără mîntuire
Pe cruce de păcate-mi răstignesc,
Şi sufletul flămînd de nemurire
Cu rădăcini amare îmi hrănesc...
ECCE HOMO
What new pains brings me the morning ?
Abysses of torment under my feeble steps...
O, Lord, you let me the life with usury
For each day to ask me interest ?
All you have created here beautiful and great
You pulled from me with tongs of pain.
I look at the woman : Flesh and oblivion,
Sweet urn with ashes of pleasure.
That I have crossed with beasts and angels
And I wake against you with every thought new enemy ?
You are too high, the light from you
Gets old while it comes to us.
But alone my body without redemption
On cross of sins I crucify,
And my soul hungry of immortality
With bitter roots I feed...
FURNICA
În liniştea de aur a serii, omul ară...
Şi plugul greu, şi boii, şi el par jucării
De lemn pe şahul negru şi verde din cîmpii :
Deasupra lor domneşte un cer de primăvară.
În brazda răsturnată, din care germinară
Atîtea azimi albe - dar pentru alţi copii -
Adînc înfige fierul, şi-n gînduri cenuşii
Se-opreşte, frînt în două de truda milenară.
Dar n-a văzut alături, tovarăşa mai mică,
Pe-o iarbă, cum îşi duce necazul o furnică,
Precum nici ea într-însul n-a bănuit un zeu.
Şi-acum cînd noaptea şterge furnică, om şi zare,
Nici unul nu presimte în cer pe Dumnezeu
Ce ară, orb ca dînşii, întinsa înstelare.
THE ANT
In the golden silence of the evening, the man is ploughing...
And the heavy plough, and the oxen, and he himself seems toys
Of wood on the black and green chess of the plains :
Above them a sky of spring are reigning.
In the tippled furrow, which has germinated
So many white unleavened breads - but for other children -
Deeply thrusts the iron, and in gray thoughts
He stops, broken by the millenary toil.
But he hasn't noticed near, smaller companion,
On a blade of grass, bearing her trouble an ant,
As neither she suspected a god in him.
And now, when the night is razing the ant, the man and the horizon,
None of them feel in heaven God
Who is ploughing, blind like them, the starry stretch.
A VENIT UN CLOWN
A intrat un bătrîn în arenă.
Circul - gol.
S-a uitat la trapeze,
la băncile goale,
la alămurile orchestrei.
A lăsat capul în jos.
S-a uitat la nisip.
A-ngenucheat.
L-a strecurat printre degete.
A privit cum grăunţele curg.
Aici era locul lui,
în arena cu miros de bălegar şi de cîini,
de pomadă, de sălbăticiune.
Aici cînta pentru el privighetoarea.
Cortul era o noapte de vară-nstelată.
Aici copiii rîdeau şi mîncau covrigi.
Rîdeau cînd el deschidea ochii mari
pe un chip văruit,
cînd era trist că nu-nţelege
de ce turnul de scaune, frumos înălţat,
se prăbuşeşte, de ce mingea sare-napoi
şi-l loveşte în cap,
de ce el e el şi tu eşti tu,
de ce ştie tot şi nu-nţelege nimic,
şi copiii se amuzau grozav.
Dar asta fusese de mult.
Acum e bătrîn.
Şi viaţa s-a scurs, pe neobservate,
în timp ce el făcea figuraţie dincolo,
în Teatrul Cel Mare.
A CLOWN HAS COME
An old man got inside the arena.
The circus - empty.
He looked at the trapezes,
at the empty banks,
at the brasses of the orchestra.
Dropped his head.
Looked at the sand.
Knelt down.
Slipped it through his fingers.
Watched the grains flowing.
Here was his place,
in the arena smelling of dung and dogs,
of pomace, of beasts.
Here the nightingale sang for him.
The tent was a starry night of summer.
Here the children were laughing and eating pretzels.
They laughed when he opened large eyes
on a whitewashed face,
when he was sad because he didn't understand
why the tower of chairs, well rised,
crumbles, the ball jumps back
and strikes him in head,
why he is him and you are you,
why he knows everything but understands nothing,
and the kids terribly were amusing.
But that was long ago.
Now he is old.
And life has passed, unnoticed,
while he made figuration there,
in the Great Thearte.
