ÎN GRĂDINĂ
Miresme dulci de flori mă-mbată şi mă alintă gînduri blînde...
Ce iertător şi bun ţi-e gîndul, în prejma florilor plăpînde!
Rîd în grămadă; flori de nalbă şi alte flori de mărgărint,
De parc-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint.
Sfioase-s bolţile spre sară, şi mai sfioasă-i iasomia:
Pe faţa ei neprihănită se-ngînă-n veci melancolia
Seninului de zare stînsă, şi-n trandafiri cu foi de ceară
Trăiesc mîhnirile şi plînge norocul zilelor de vară.
Atîtea amintiri uitate cad abătute de-o mireasmă:
Parcă-mi arunc-o floare roşă o mînă albă de fantasmă,
Şi-un chip bălan lîng-o fereastră răsare-n fulger şi se stînge...
De-atuncea mi-a rămas garoafa pe suflet ca un strop de sînge.
Ca nalba de curat odată eram, şi visuri de argint
Îmi surîdeau cu drag, cum rîde lumina-n foi de mărgărint,
Şi dulci treceau zilele toate, şi-arar dureri dădeau ocoale...
Ah, amintirile-s ca fulgii rămaşi uitaţi în cuiburi goale!
NEL GIARDINO
Profumi dolci di fiori mi fan inebriare e mi accarezzan buoni pensieri...
Com'e di compassione pieno il tuo pensiero intorno ai fragili fiori!
Ridono insieme; fiori di malva e fiori di mughetto,
Come se avesse caduto sulle aiuole farfalle di argento.
Soavi sono le volte alla sera, e piu soave e il gelsomino:
Sul suo innocente viso si trova sempre la malinconia
Del sereno del spento orizzonte, e nelle rose dalle foglie di cera
Vivono i dolori e piange la fortuna dei giorni estivali.
Tanti ricordi dimenticati rinascono insieme ad un profumo:
Come se mi gettase un fiore rosso un mano bianco di fantasma,
E un viso biondo accanto ad una finestra si mostra e presto se ne va...
Da allora il garofano come una goccia di sangue nel mio cuore sta.
Come la malva puro ero una volta, e sogni d'argento
Mi sorridevan dolcemente, come sorride la luce nei petali di mughetto,
E dolci passavano i giorni tutti, e raramente dolori ronzavano...
Ahime, i ricordi sono come le piume dimenticate nei nidi vuoti!
IN THE GARDEN
Sweet scents of flowers make me drunk and good thoughts caress me...
How full of mercy is my thought around the feeble flowers!
They laugh together; flowers of mallow and lilies of the valley,
As silver butterflies would have fallen over the furrows.
Shy are the vaults at evening, and shier is the jasmine:
On its innocent face forever the melancholy stays
Of the extinguished horizon, and in the roses with wax petal
Live the sorrows and weeps the luck of summer days.
So many forgotten memories are born again with a perfume:
As a red flower would be thrown to me by a white hand of a ghost,
And a fair face at a window swiftly appears and disappears...
Since then carnation is like a drop of blood in my heart.
Like the mallow pure once I used to be, and silver dreams
Were gently smiling , as the light is laughing in the lily of the valley.
And sweetly was passing every day, and seldom pains were walking round...
Ah, the memories are like feathers left in empty nests!
NELĂMURITE CHEMĂRI
Frumoşii mei brazi încărcaţi
de albe înţelesuri umane,
mîine va fi noapte.
Năucitoare şoapte plutind
în jurul pămîntului, cu urme
de sînge şi urme de speranţă -
mîine va fi noapte.
Nelămurite chemări
haotice,
întoarse, pierdute...Mîini.
Rotunjimi calde, spre inimă.
Nopţi clare, dulce frunză
tîrzie...
Noapte.
Mîine va fi noapte.
INDISTINTE CHIAMATE
I miei belli abeti caricati
di bianchi significati umani,
domani sara notte.
Stordenti bisbigli librando
intorno alla terra, con tracce
di sangue e tracce di speranza -
domani sara notte.
Indistinte chiamate
caotiche,
rivolte, perse...Mani.
Rotondita calde, verso il cuore.
Notti chiare, dolce foglia
tarda...
Notte.
Domani sara notte.
OBSCURE CALLINGS
My beautiful fir-trees loaded
with white human meanings
tomorrow will be night.
Stunning whispers soaring
around the earth, with traces
of blood and traces of hope -
tomorrow will be night.
Obscure callings
chaotic,
turned, lost...Hands.
Warm roundness, towards the heart.
Clear nights, sweet leaf
late...
Night.
Tomorrow will be night.
SUNT ULTIMUL INOROG
Înstrăinat de turmă, sunt ultimul Cal-inorog.
Cărările sacre şi profane,
păienjeniş incert de zboruri
ţi tîrîş mîzgos de negre
diafane forme de informe lighioane
au trecut prin oarbele peşteri din mine
prefăcîndu-mă-n vuiet de ruine.
Sunt amintirea beteagă a celui care-am fost
şi rana vie a celui ce-aş fi putut să fiu.
SONO L'ULTIMO UNICORNO
Estraniato dalla scuderia, sono l'ultimo Cavallo-unicorno.
Le strade sacre e profane,
ragnatele incerte di voli
e trascinarsi fangoso di nere
diafane forme d'informi bestie
sono passate per le cieche caverne dentro di me
cambiandomi in ruggito di rovine.
Sono il ricordo infermo di quello che sono stato
e la ferita viva di quello che avrei potuto essere.
I AM THE LAST UNICORN
Alienated from the herd, I am the last Horse-unicorn.
The sacred and profane roads,
uncertain cobweb of flights
and muddy creeping of black
diaphanous shapes of shapeless beasts
have passed through the blind caves within me
turning me into rumbling of ruins.
I am the crippled memory of what I was
and the living wound of what I could have been.
MARE
Nemărginiri sonore, a fulgerelor pradă,
mi-e sufletul o mare ce clocotă-n apus,
sub zarea de miraje spre care-ncet s-au dus
înaltele catarge cu pînze de zăpadă.
Spre soarele pe moarte fantastici albatrozi
desfac aripi candide şi-n zbor plutesc alene
pe-ntinderea ce cheamă cu glasuri de sirene
corabia ispitită cu palizii-i matrozi.
Se-aşterne însă noaptea ca pe nisip o undă
şi-apasă-n necuprinsuri cu mutul ei blestem.
În larguri pelerinii azurului se tem.
Un bun rămas de aripi ce-n umbre se afundă.
Şi-n zori îngenuncheată pe ţărmul solitar,
spre noile-aurore stă Inima bolnavă, -
pe mare trupuri albe plutesc, şi o epavă, -
dar soarele sarcastic pe cer răsare iar.
MARE
Immensita sonore, preda dei fulmini,
la mia anima e un mare bollente nel tramonto,
sotto l'orizzonte verso di quale sono andati
gli alberi alti dalle vele bianche.
Verso il sol morente fantastici albatri
aprono candide ali e si libran lentamente
sulla distesa che chiama con voce di sirena
la nave allettata con i suoi pallidi marinai.
Si stende pero la notte come un'onda sulla sabbia
e preme l'immenso mare colla sua muta maledizione.
Nell'altomare i pellegrni dell'azzurro hanno paura.
Un'addio delle ali che s'affondano nelle ombre.
E all'alba inginocchiato sulla sponda solitaria,
verso le nuove aurore sta il malato Cuor, -
sul mare bianchi corpi galleggiano, e un relitto, -
ma il sarcastico sole sul cielo nuovamente spunta.
SEA
Sonorous boundlessness, prey of the lightnings,
my soul is a boiling sea in the twilight,
under the horizon to which have gone
the white snow-sailed masts.
Towards the dying sun some fantastic albatrosses
open pure wings and slowly soar
above the stretch that calls with mermaid voice
the lured ship with its pale sailors.
The night lies like a wave on the sand
and weighs on the surface with its silent curse.
In the high sea the pilgrims of the blue have fear.
A farewell of wings sinking in the shadows.
And at dawn knelt on the solitary shore,
towards the new daybreak stands my sick Heart, -
on the sea white bodies float, and a wreck, -
but the sarcastic sun in the sky rises again.
