LANSARE
Azi o pînză de nor,
Mîine catargul unui drum,
Mi-am construit singur o corabie.
Cînd a fost gata am luat-o în spate
Şi-am început să-i caut o apă
Pe seama ei.
Am mers aşa pînă cînd un pescăruş
I-a murit de provă,
Ca o sticlă de şampanie.
Atunci am intrat în mare
Pînă la glezne, pînă la brîu,
Tot mai greu mă apăsa dorul ei
De valuri.
Cînd nu m-am mai văzut de loc,
Corabia a început deodată
Să meargă singură.
O, chiar dacă mă adîncesc
Cu fiecare pas,
Şi acum tot eu o duc,
Mergînd pe fundul mării, tăcut,
Cu amîndouă mîinile ridicate
Deasupra capului.
LAUNCH
Today the cloth of a cloud,
Tomorrow the mast of a road,
I built by myself a ship.
When it was finished I took it back
And I began to look for a water
Worthy of it.
I walked until a seagull
Died to the bow,
Like a bottle of champagne.
Then I got into the sea
Up to my ankles, up to my waist,
More and more heavy pressed me its yearning
Of waves.
When I wasn't seen anymore,
The ship suddenly started
To go alone.
Oh, even though I am deeping
With each step,
And now I carry it myself
Walking on the bottom of the sea, in silence,
With both hands raised
Overhead.
SPECTACOL
Elita luase loc la parter
şi proştii sus, aproape de cer.
În lojă stătea o întîmplare cam abătută
şi un năprasnic destin în mare ţinută.
Un dezastru tare cît zece
tot spera că totul va trece.
Un naufragiu dormita în fotoliu
înfăşurat în linţoliu.
O răceală
vagabonda prin sală.
O inocenţă
strălucea printr-o totală absenţă.
Piesa era o răfuială
între virtute şi greşeală.
Scena era un sanctuar
prin care adevărul trecea foarte rar.
Actorii îşi îndrugau rolul,
dar, încet, îi înghiţea nămolul ;
în pauze, tăcute aplauze,
la finale,tăcute urale.
Şi cînd căzu cortina
toţi se-ntrebau cine poartă vina
şi cine-i autorul
care-a înfăptuit omorul,
în cinci acte, cu sete,
ca o crimă pe-ndelete.
Atunci apăru la rampă Ariel
cu jerbe de flăcări şi anemone
pentru mult prea onorabilii " dramatis personae ".
Şi această ficţiune, în tuş, în cărbune,
şi spectacolul amuzant
au dispărut în neant.
SHOW
The elite took place at the pit
and fools up, closer to heaven.
In a lodge stood an event rather sad
and a terrible destiny in full dress.
A disaster as powerful as ten
hoped that everything would pass.
A shipreck was snoozing in an armchair
wrapped in the shroud.
A coolness
was roving around the room.
An innocence
was shining by a total absence.
The play was a settling accounts
between virtue and error.
The scene was a sanctuary
where the truth was rarely passing.
The actors mumbled their parts,
but, slowly, were swollowed by the mud ;
during the intervals, silent applauses,
at the end, silent cheers.
And when the curtain fell
they all wondered who to blame
and who's the author
who carried out the murder,
in five acts, with thirst,
like a deliberate crime.
Then appeared at the ramp Ariel
with sheafs of flames and anemons
for the honorable " dramatis personae ".
And this fiction, in ink, in charcoal,
and the funny show
disappeared in the void.
UN SFÎNT
Un pom, dacă îi tai un braţ,
Îşi creşte un altul dintr-un mugure nou,
Şi dacă îi tai o rădăcină,
O altă rădăcină se va întinde în locul ei,
Şi dacă îi înnozi ramurile,
Ele vor continua să înflorească înnodate,
Şi, dacă îi iei fructele,
El va face altele pe care ţi le va oferi...
Un pom este un sfînt,
Care nu poate fi umilit,
Pentru că umilinţa se cuprinde
În noţiunea de sfinţenie.
Şi un luptător
Care nu poate fi înfrînt.
Pentru că înfrîngerea se cuprinde
În noţiunea de luptă,
Aşa cum sămînţa se cuprinde în pom
Şi pomul în veşnicie.
A SAINT
A tree, if you cut him an arm,
He grows another one from a new bud,
And if you cut a root,
Another root will stretch instead it,
And if you knot his branches
They will continue to blossom knotted,
And if you take his fruits,
He will make others that will offer you...
A tree is a saint,
Who can not be humiliated
Because humilty is contained
In the concept of holiness.
And a fighter,
Who can not be defeated
Because defeat is contained
In the concept of struggle.
As the seed is contained in the tree
And the tree in the eternity.
***
citeşte şi nu te speria
că nu-nţelegi de la-nceput
citeşte şi a doua oară
şi-a unsprezecea oară stăruind
şi vei simţi cum leagănul se mişcă
în foşnetul unor azururi
şi stăruind te vei simţi citind
stînd între omoplaţii unui înger
cuvintele ce n-au fost scrise
***
read and do not be afraid
that you would not understand from the beginning
read the second time
and the eleventh time insisting
and you'll feel that the cradle moves
in the rustle of some blues
and insisting you'll feel reading
standing between the shoulder blades of an angel
the words that were not written yet
VIS VEGETAL
Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc
lîngă fereastra ta, te-aş auzi
şi-n voie te-aş privi întreaga zi.
M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,
ca să te bucuri. Păsările cele
mai mîndre-ar face cuib pe creanga mea,
şi nopţile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze, ţi le-aş da.
Prin geamul larg deschis, de-atîtea ori
m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut
cînd părul ce pe frunte ţi-a căzut,
cînd buzele, cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aş juca, zvîrlindu-ţi mere
şi foi de aur roşu prin odaie,
cu-a ramurilor tînără putere
ţi-aş apăra obloanele de ploaie.
Şi, cine ştie, poate că într-o seară
de primăvară, cînd va fi şi lună,
va trece prin grădină-o zînă bună
făcîndu-mă femeie să fiu iară.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
genunchiul ud de frunze şi pămînt,
cu părul încă doldora de vînt,
cu rouă şi cu lună pe obraz,
eu ţi-aş sări în casă, şi senină
( uitînd de-atîta vreme să vorbesc ),
cu cîte-un cuib în fiecare mînă
întinsă, aş începe să zîmbesc.
VEGETAL DREAM
I wish to be a tree and grow
near your window, I should hear you
and freely I should watch you all day long.
I should begin to bloom in winter
to please you. The most beautiful
birds would make their nest in my branches,
and the nights would give me earrings of stars,
witch, as leaves, I should offer you.
Through the wide opened window, so ofen
I should lean lightly, to kiss
your hair fallen on your forehead
or your lips, with soft lips of flowers.
In the autumn I should play, throwing apples
and red gold leaves into your room,
with the young power of the branches
I should defend your shutters from the rain.
And, who knows, maybe one evening
of spring, when the moon will rise,
through the garden a good fairy will pass
making me a woman again.
Then, leaning on the windowsill
my knees wet from leaves and earth,
with my hair still overflown with wind,
with dew and moonlight on my cheeks,
I'd jump in your house, and serene
( forgetting for so long to speak ),
with a nest in each stretched hand
I should start to smile.
