Maria Banuş

                       

SE IUBEAU CUVINTELE

Se iubeau cuvintele noastre.
La o sacră distanţă unul de altul,
încordat, liniştit se priveau.
Un pas, încă un pas,
un dans ritual,
peste podul de nervi împletiţi.
Din ochi se atingeau,
într-o frenetică, imaculată concepţie,
scînteia ţîşnea.
Din tăcere, din spaimă,
din încordare,
din legănarea staminelor,
din trecerea norilor,
din mireasma sărată a mării
se hrăneau cuvintele noastre.

Şi uneori era şi-o duioşie.

Ca doi mînji ce zburdă
pe ţărmul mării
şi se opresc deodată,
din goană şi din joc, se alipesc,
pun capul pe grumazul celuilalt,
şi au în spate cîmpul alb şi calcinat,
şi-n faţa ochilor neştiutori Thalassa,
aşa stăteu, duios îngemănate,
în aburul suflării,
la ţărmul mării,
în putreda mireasmă de alge şi de peşte mort,
cuvintele noastre nubile.


THEY USED TO  LOVE EACH OTHER OUR WORDS

They used to love each other our words.
At a sacred distance one from another,
tensely, quietly they used to watch each other.
A step, another step,
a ritual dance
over the bridge of knitted nerves.
They touched each other by eyes
in a frenetic, immaculate conception,
the spark flashed.
From silence, from fear,
from tension,
from the swinging of the stamens,
from the passage of the clouds,
from the salt scent of the sea,
our words was feeding.

And sometimes it was a tenderness.

Like two foals romping
on the shore of the sea,
and stoping suddenly
of the chase and playing, stick,
putting their head on the neck of each other,
and have behind them the white and calcinated field,
and in front of their innocent eyes, Thalassa,
so they stood, tenderly intertwined,
in the steam of their breath,
at the seashore,
in the putrid scent of seaweeds and dead fish,
our nubile words.

Maria Banuş

                                  
                      

A VENIT UN CLOWN

A intrat un bătrîn în arenă.
Circul - gol.
S-a uitat la trapeze,
la băncile goale,
la alămurile orchestrei.
A lăsat capul în jos.
S-a uitat la nisip.
A-ngenucheat.
L-a strecurat printre degete.
A privit cum grăunţele curg.
Aici era locul lui,
în arena cu miros de bălegar şi de cîini,
de pomadă, de sălbăticiune.
Aici cînta pentru el privighetoarea.
Cortul era o noapte de vară-nstelată.
Aici copiii rîdeau şi mîncau covrigi.
Rîdeau cînd el deschidea ochii mari
pe un chip văruit,
cînd era trist că nu-nţelege
de ce turnul de scaune, frumos înălţat,
se prăbuşeşte, de ce mingea sare-napoi
şi-l loveşte în cap,
de ce el e el şi tu eşti tu,
de ce ştie tot şi nu-nţelege nimic,
şi copiii se amuzau grozav.
Dar asta fusese de mult.

Acum e bătrîn.
Şi viaţa s-a scurs, pe neobservate,
în timp ce el făcea figuraţie dincolo,
în Teatrul Cel Mare.



A CLOWN HAS COME

An old man got inside the arena.
The circus - empty.
He looked at the trapezes,
at the empty banks,
at the brasses of the orchestra.
Dropped his head.
Looked at the sand.
Knelt down.
Slipped it through his fingers.
Watched the grains flowing.
Here was his place,
in the arena smelling of dung and dogs,
of pomace, of beasts.
Here the nightingale sang for him.
The tent was a starry night of summer.
Here the children were laughing and eating pretzels.
They laughed when he opened large eyes
on a whitewashed face,
when he was sad because he didn't understand
why the tower of chairs, well rised,
crumbles, the ball jumps back
and strikes him in head,
why he is him and you are you,
why he knows everything but understands nothing,
and the kids terribly were amusing.
But that was long ago.

Now he is old.
And life has passed, unnoticed,
while he made figuration there,
in the Great Thearte.

Maria Banuş

                              

FLACARA

Haide, încă un pic,
între nimic şi nimic.

Hai, cu iubirile
Să oblojim rana, uimirile.

Blînda mea lumînare :
Zîmbet, privire, suflare -

Haide, înca un pic,
Între nimic şi nimic.


THE FLAME

Let's try, one more time,
Between nothing and nothing.

Let's try, with love
To heel the wounds, the wonders.

My gentle candle,
Smile,look, breath -

Let's try,one more time,
Between nothing and nothing.

Maria Banuş

VIS CU ÎNGER

Şi totul se-ntîmplă dupa tipic.
Trec podul, las un bănuţ de aramă
în mîna vameşului înaripat
şi el începe să-mi scotocească bagajul.
- Ce-ai acolo în sac ?
- Cartea cu poze.
- Ce poze ?...Ai părul cărunt.

Şi mă priveşte cu suspiciune.

Mi se face teribil de frig.

O amintire, o bufniţă vine în zbor
de pe pămînt,
îmi descuie cu ghearele pieptul,
de dincolo de pod licăreşte camera de gazare.

Bînguiesc :
- Nu e ce crezi,
eu am voie,
pot sa fiu copil oricît vreau,
să mă scald în amurg,
în văgăuni albastre de nu-mă-uita...

Ce sarcastic îngerul mă măsoară !

Ce-o să se aleagă de mine,
din albumul cu poze ?
Il strîng mai tare la piept,
tremur scăldată-n sudoare,
şi stau aşa şi aştept
pe muchea treziei.


DREAM WITH ANGEL

And all is typically happening.
I cross the bridge, leave a copper penny
in the hand of the winged guardian
and he begins to rummage my bag.
- What have you got there in the bag ?
- The book of pictures.
- What pictures ?... You have gray hair.

And he suspiciously looks at me.

I get terribly cold.

A memory, an owl comes flying
from the earth,
unlocks my chest with its claws,
beyond the bridge  the gas chamber is flashing.

I am stammering: 
- It's not what you think,
I am allowed,
I can be a child every time I want,
swim in the dusk,
in the blue hollows of forget-me-not...

How sarcastically the angel looks at me !

What will happen with  me,
with the book of pictures ?
I hold it harder at my brest,
I am trembling bathed in sweat
and  I sit and wait
on the edge of awakening.

Maria Banuş

                   

SINCRONIC

Nu-i frumos sa vadă toată lumea,
l-a învăţat mama pe băiat,
l-a învăţat şirul mamelor pe băiat,
nu-i frumos să vadă toată lumea
cum lunecă pe Nilul sîngelui tău o barcă de aur,
cum crocodilii scot botul la orizont,
să nu vadă nimeni cît de ciudate şi ameninţătoare lucruri
se petrec cu tine,
cum orologiul tău bate uneori cinci,
deşi afară e douăsprezece,
cum raţe sălbatice zboară, dintre răchite,
edenic, în auroră,
deşi luna trece pe cer, în crepuri de doliu.
Să nu-ţi vadă nimeni
contratimpul fulgerător,
briceagul sublim
cu care-ţi deschizi venele imaginaţiei.
Să porţi pantofi de sport, cînd se poartă pantofi de sport,
pantofi de lac, cînd se poartă pantofi de lac,
costum de cosmonaut, cînd se poartă costum de cosmonaut,
papion negru cînd sunt la modă papioanele negre.

Şirul mamelor a vorbit.
Băiatul a ascultat.

S-au înecat bărcile si bunii înotători, crocodilii.
Ceasul cu cuc albastru a amuţit.
Pe fundul Nilului, a coclit briceagul,
şi după asta a secat şi Nilul.
Ora şapte a bătut ora şapte.
A fost un triumf al logicei şi-al sincronizării.
Şi băiatul a purtat chelie,
a purtat sandale,
a purtat pantofi de lac,
a purtat plasa de tîrguială,
a purtat papion,
a purtat, pe-o tavă de-argint, luna,
omologată de buletinul meteorologic.



SYNCHRONOUS

It isn't right to let all the people see,
the mother learnt to the boy,
the mothers' file learnt to the boy,
it isn't right to let all the people see
how a golden boat slips on the Nile of your blood,
how the crocodiles put out their muzzles,
let nobody see what strange and threatening things
are heappening to you,
how your clock shows sometimes five,
when it's twelve,
how the wild ducks fly among the osiers,
as in paradise, at the down,
even if the moon in the sky is mourning.
Don't let anyone see
your flashing contra tempo,
the sublime penknife
with whom you open the veins of your imagination.
To wear bascket shoes, when the bascket shoes has to be worn,
patent-leather shoes, when patent-leather shoes has to be worn,
space suit, when space suit has to be worn,
black butterfly bows, when the black butterfly bows are in fashion.

The mothers' file have spoken.
The boy has obeyed.

The boats and the crocodiles have drowned,
the blue clock has got silent,
on the bottom of the Nile, the penknife has rust,
and then the Nile itself has drained.
The seven hours have been the seven hours.
It was a triumph of the logic and synchronization.
And the boy had baldness,
wore bascket shoes,
wore patent-lether shoes,
carried a shopping bag,
wore a butterfly bow,
carried the moon on a silver waiter,
homologated by the meteorologists.

Maria Banuş

NUMAI CÎŢIVA MUNŢI

Numai cîţiva munţi poţi să urci,
numai cîteva trupuri poţi strînge în braţe,
numai cîteva limbi vei vorbi,
numai cîteva nume de flori vei cunoaşte,
de cînd răsar şi pînă se scutură.


ONLY A FEW MOUNTAINS

Only a few mountains you can climb,
only a few bodies you can hold in your arms,
only a few languages you will speake,
only a few flower you will know,
since they bloom till they shake off.

Maria Banuş

                           

TOCMAI IEŞEAM DIN ARENĂ

Pentru că eşti cu atît mai tînăr ca mine,
am vrut să te-nvăţ şi să-ţi spun :
" Fii temerar ", sau : " Fii răbdător ",
" Fii vulpe ", " Fii leu ",
cum se spune celor mai tineri.
Tocmai ieşeam din arenă, ne aflam sub stele,
sub cerul mării de august,
şi toate adevărurile care-n arenă
erau tari, substanţiale ca minereurile,
se pulverizaseră-n mii de stropi argintii
ce nu mă lăsau să vorbesc.


WE WERE JUST COMING OUT FROM THE ARENA

Because you're much younger than me,
I wanted to teach you and tell you :
" Be bold ", or : " Be patient ",
" Be a fox ", " Be a lion ",
as is told to the younger ones.
We were just coming out from the arena, we were under the stars,
under the sky of the sea of august,
and all the truths that in the arena
were strong, substantial like minerals,
had been pulverized in thousands silver drops
which didn't let me talk.

Maria Banuş

AM PIERDUT LUNGIMEA DE UNDĂ

Am pierdut lungimea de undă a pădurii,
întîia, frageda identitate,
cînd eram frunze cutremurate
şi ţipam cu ţipătul rupt al nervurii.

Am pierdut unda de plîngeri, de ape
în paradoxul înstrăinării :
în elemente mă-ntorc, li-s aproape,
şi totuşi străină şi surdă chemării.

WE'VE LOST THE WAVELENGTH

We've lost the wavelength of the forest,
the first, the fresh identity,
when we were shivered leaves,
and yelled with the yelling of the rib.

We've lost the wave of the weeping, of the waters,
in the paradox of the alienation :
I return to the elements, I'm close to them,
however stranger and deaf to their call.

Maria Banuş

CE LACOMĂ ERAM

Ce lacomă eram,
îţi ceream o volută, un salt, o disonanţă,
o cădere în gol, o-nălţare la ceruri,
o străfulgerare albă şi neagră,
un dans complicat, violent al ideii.
Acum îmi plimb mîinile ca o oarbă
pe conturul craniului tău,
şi spun : un nas, o ureche, o gură...
Doamne, sunt fericită.


HOW GREEDY I WAS

How greedy I was,
I used to ask you for a volute,a jump, a dissonance,
a falling into emptiness, a rising to the sky,
a white and black lightning,
a complicated and violent dance of the idea.
Now i move my hands like a blind woman
on the contour of your skull,
and I say : a nose, an ear, a mouth...
God, I am happy.

Maria Banuş

AMIAZA

Zumzaie-albinele în cimitir

a uitare, a soare.

Eu tot mai aud sunetul banilor

pe piatra mormîntului.

Joacă sutaşii pe piatră.

Zarurile lor ciripesc,

cot la cot cu mierla, cu cinteza.

Joacă sutaşii, spălati, curăţei,

după slujbă,

ca doi bătrîni care joacă table

în pacea siestei.


NOON

The bees are buzzing in the cemetery
of oblivion, of sun.
I still hear the sound of the money
on the tomb stone.
The centurions are playng on the stone.
Their dice are chirping,
side by side with the blackbird, with the chaffinch.
The centurions are playing, washed, clean,
after their job,
like two old man who are playing backgammon
into the peace of siesta.

Maria Banuş

A VENIT DOCTORUL

A venit doctorul timp şi mi-a luat sînge.
Sunt uşoară, buretoasă, muribundă, convalescentă.
Binecuvîntez lumina, pipăi copacii,
scoarţa lor delicios de aspră,
adulmec aerul cu miros de buşteni,
de lemn putregăit, de pămînt umed.
Sunt fericită că fiii, nepoţii şi strănepoţii
au renunţat la mesajul meu ultim,
la profeţia mea gîngăvită.
Mi-au făcut un semn amabil, cu mîna,
şi au plecat. N-au timp, sunt ocupaţi.
Şi eu am treabă. Sunt ocupată
cu după amiaza asta de toamnă-alburie,
cu acest ochi de lumină-n pădure,
prin care trec,
c-un alai de furnici,
c-un clopot de capră,
c-un miros de frunză
îmbibată de ploaie.


HE HAS COME THE DOCTOR

He has come the doctor time and has taken blood from me.
I am light, spongeous, dying, recovering.
I bless the light, touch the trees,
their deliciously rough bark,
sniff the air smelling of logs,
of rotten wood, of moist earth.
I am happy that my children, my grandchildren, my grand grandchildren
dropped my last message,
my stuttering prophecy.
They made me a friendly sign, with their hand,
and left me. They have no time, they are busy.
I also have work to do. I'm busy
with this afternoon of whitish autumn,
with this eye of light in the woods,
through which I am passing
with a procession of ants,
with a bell of goat,
with a scent of leaf
soaked with rain.

Maria Banuş

O FEREASTRĂ CARE-A FOST

Un triunghi, un adăpost,
O fereastră care-a fost,
Desfăcută ca un joc.
Cercevele, cruce - ioc.
Gol căzut din sfînt chenar
Ţipă-n mine, solitar. 


A WINDOW THAT WAS

A triangle, a shelter,
A window that was,
Taken off like a game.
Transoms, cross - not at all.
Emptiness fallen from holy frame
Is crying inside me, lonely.

Maria Banuş

TOATE ACESTE LUCRURI

Toate aceste lucruri,
pisici şi ceşti,
autobuze, cutii poştale,
( ba chiar şi abstracţii
antiteze de pildă sau imperative )
provizii scumpe
cu care navigăm în nacelă
deasupra oraşului
într-o lumină de aur,
cîteodată în mai, cîteodată-n septembrie.

Toate aceste lucruri,
pisici şi ceşti,
şi toate celelalte
obiecte cabalistice stranii,
care se află cu noi în nacelă,
şi ce caută cu noi în nacelă,
cînd navigăm deasupra noastră
în balonul cel negru.

ALL THESE THINGS

All this things
cats and cups,
buses, mailboxes,
( and even abstractions
antithesis for instance or imperatives )
dear supplies
with which we are sailing on the platform
above the city
in a golden light,
sometimes in May, sometimes in September.

All this things,
cats and cups,
and all the other
strange cabalistic objects,
which are with us on the platform,
and why are they with us on the platform,
when we are sailing above us
in the black balloon.

Maria Banuş

AM PIERDUT LUNGIMEA DE UNDĂ

Am pierdut lungimea de undă-a pădurii,
întîia, frageda identitate,
cînd eram frunze cutremurate
şi ţipam cu ţipătul rupt al nervurii.

Am pierdut unda de plîngeri, de ape,
în paradoxul înstrăinării :
în elemente mă-ntorc, li-s aproape,
şi totuşi străină şi surdă chemării.



I HAVE LOST THE WAVELENGTH OF THE FOREST

I have lost the wavelength of the forest,
the first, fresh identity,
when we were trembling leaves
and we were crying with the broken scream of the rib.

I have lost the wave of the weeping, of waters,
in the paradox of alienation :
I come back in the elements, I am close to them,
and yet stranger and deaf to their call.

Maria Banuş

 Constantin P. Popescu : Foc de artificii 

GOANA TORŢELOR

Binecuvîntează gestul care te neagă.
El e izvorul.
În el se aude cum frunzele cresc.
În el e răcoarea făgetului
şi luminişul după tăiere,
cu umede aşchii, gălbui,
în văzduhul de miere al zilei.
Binecuvîntează gestul care te neagă,
chiar dacă de-abia-l înţelegi,
Chiar dacă El îşi înmoaie torţa
într-o răşină cu haruri ciudate,
şi-n noaptea fără de somn urmăreşti
jocul de taină al luminii străine,
fîlfîitul ei ca din alte tărîmuri,
tot mai departe, sub bolta de frunze.



THE RUSH OF THE TORCHES

Bless the gesture that denies you.
It is the source.
In it the leaves are heared growing.
In it here is the freshness of the beech wood
and the clearing after cutting,
with wet chips, yellow,
in the honey air of the day.
Bless the gesture that denies you,
even if you barely understand it,
Even It thrusts its torch
in a resin of strange grace,
and in the night without sleep you watch
the secret play of the strange light,
its fluttering from other realms,
further away, under the arch of leaves.

Maria Banuş

CĂTRE LUCEAFĂR

Fruntea ta luceşte, poleită de curgerea vremii,
departe, astral, în singurătate.
Cum să te-ajung ?
Între noi e o mare de sînge, un secol de sînge.

Cu mărunta mea barcă
îmi tai o dîră,
lopătez mereu, gîfîind, între recife
care cer o atenţie sălbatică,
un suflet strunit.
Dar cîteodată dau drumul lopeţilor,
mă las pe spate,uşor,
pieptul mi-e plin de mireasma sărată a nopţii,
de cosmica ei balansare,
şi, deodată, sunt aproape de tine,
în mijlocul stelelor,
în scînteierea fluidă, izbăvitoare
a ritmului.



ALLA STELLA DELLA MATTINA

La tua fronte luccica, dorata dal fluire del tempo,
lontana, astrale, nella solitudine.
Come raggiungerti ?
Tra noi c'e un mare di sangue, un secolo di sangue.

Con la mia fragile barca
taglio una traccia,
sto remando sempre, ansimando, tra le scogliere
che richedono un'attenzione selvaggia,
un'anima frenata.
Ma, a volte, lascio cadere i rami,
mi sdraio sulla schena, lentamente,
il mio petto e pieno del odore salato della notte,
dal suo dondolio cosmico,
e, all'improviso sono vicino a te,
tra le stelle,
nel scintillare fluido, sollevante
del ritmo.



TO THE MORNING STAR

Your forehead is shining, gilded by the flowing of the time,
far, astrally, in loneliness.
How do I reach you ?
Between us is a sea of blood, a century of blood.

With my fragile boat
I am cutting a trace,
I am always rowing, panting, among the reefs
calling an wild attention,
a stringed soul.
But sometimes I drop the oars,
let myself on back, slightly,
my chest is filled with the salty smell of the night,
with its cosmic ballance,
and suddenly, I am close to you
among the stars,
in the fluid, conforting sparkling
of the rithm.

Maria Banuş

CERCUL SE-NCHIDE

Cercul se-nchide.
Ţii minte cum nechezau sălbatecii mînji ?
Şi tropăiau departe
de mîngîietorul bot al părinţilor.
Ţii minte cum scuturau coama în vînt ?

Acum eu întind botul
ca un sucub însetat,
după apa neîncepută,
după zîmbetul fiilor,
după arcul grumazului lor încordat,
ridicat împotrivă.

Şi noaptea, neauzit,
m-apropii de pat,
îi ascult cum reaspiră,
ating mărul lor rotund ca o piatră de rîu,
care doarme adînc în albia nopţii.

Şi străveziile clipe trec,
mă mai chinuie o vreme şi mă îneacă.
Dar în ultima clipă simt,
atingîndu-le umărul,
cum intru prin ei în iarba sălbatică,
şi iarăşi ating stelele, frunza, mareele.



IL CERCHIO STA CHIUDENDOSI

Il cerchio sta chiudendosi.
Ti ricordi come nitrivano i selvaggi cavaletti ?
E scalpitavano lontano
dal carezzevole muso dei genitori.
Ti ricordi come scuotevano la loro chioma nel vento ?

Ora tendo io il muso
come un fantasma assetata
verso l'acqua vergine,
verso il sorriso dei figli,
verso l'arco del loro collo teso
sollevato contro.

E di notte, inascoltato,
m'avvicino al letto,
li ascolto respirare,
tocco la loro spalla tonda come una pietra del fiume
che dorme profondamente nel letto della notte.

E i trasparenti istanti passano,
mi tormentano un tempo e poi m'annegano.
Ma nel ultimo momento sento,
toccando la loro spalla,
come sto entrando attraverso loro nell'erba selvatica
e ancora tocco le stelle, le foglie, le maree.



THE CIRCLE IS CLOSING

The circle is closing.
Do you remember how the wilde foals were neighing ?
And were tramping away
From the caressing mouth of their parents.
Do you remember how they were shaking their mane in the wind ?

Now it's me that stretch the mouth
like a thirsty ghost
after the virgin water,
after the smile of the children,
after the bow of their strained necks
raised against.

And at night, unheard,
I approach the bed
and listen them breathing,
touch their round shoulder like a stone of the river
sleeping deeply in the bed of the night.

And the trasparent moments pass,
torment me for a while and then drown me.
But in the last moment I feel,
touching their shoulder,
as I go through them into the wilde grass
and again I touch the stars, the leaves, the tides.

Maria Banuş

BALANŢĂ

În ceasul străveziu al echilibrului,
anatomia mea încordată,
ca într-o planşă de Michelangelo,
ţine-n cumpănă la capătul braţelor
tumoarea şi mărul,
şarpele şi porumbelul.
Eu cînt : Osana !

Ştiu, vine şi ceasul amorf,
cînd braţele cad,
muşchii-ncordaţi devin nişte cîlţi,
mărul se scofîlceşte,
punga de venin se sparge, devine torent,
iar eu, ghemuită pe malul torentului,
maldăr de zdrenţe întunecoase,
ascult marile valuri cum vin.

Dar nu de diluviu mă tem.
După el vin zile şi nopţi,
vin herghelii albe,
vin herghelii negre,
puternice sistole şi diastole bat,
un soare puternic pe cîmpiile ude,
pe buzele groase ale frunzişului,
strigă : Victorie !

Nu de orele negre mă tem,
nu de apele mari,
ci de ceasul flasc, alburiu,
cînd armonia senilă se-apropie,
cu şarpele şi porumbelul la sîn,
împăcaţi,
încălziţi de suflarea stătută, bătrînă ;
cînd principiile-adverse se-ntrepătrund
într-o hidoasă îmbrăţişare.



EQUILIBRIO

All'ora trasparente dell'equilibrio,
la mia anatomia tesa,
come un disegno di Michelangelo,
tiene in equilibrio alla fine delle braccia
il tumore e la mela,
il serpente e la colomba.
Io sto cantando : Osana !

Lo so, viene proprio l'ora amorfa,
quando le braccia cadono,
i muscoli tesi diventano stoppa,
la mela e smunta,
il sacchietto di veleno diventa torrente
ed io, rannichiata sulla riva del torrente,
mucchio di stracci scuri,
ascolto le grandi ondate venire.

Ma non temo il diluvio.
Dopo di esso vengono giorni e notti,
vengono delle mandrie bianche,
vengono delle mandrie nere,
forti sistole e diastole palpitano,
un sole potente sulle pianure umide,
sulle grosse labbra del fogliame,
sta gridando : Vittoria !

Non temo le ore nere,
ne le grandi acque,
ma l'ora flaccida, biancastra,
quando la senile armonia s'avvicina,
con il serpente e la colomba al seno,
riconciliati,
riscaldati dal respiro stagnante, vecchio ;
quando i principii avversi s'intrecciano
in un orrendo abbraccio.



BALANCE

In the transparent hour of equilibrum,
my tense anatomy,
like a drawing by Michelangelo,
keep in balance at the end of my arms
the tumor and the apple,
the snake and the dove.
I am singing : Osana !

I know, the amorphous hour will come
when the arms will fall,
the tense muscles will become oakum,
the aple will wast away,
the bag with venom will break, become torrent,
and I, crouched on the shore of the torrent,
shall listen to the great waves as they come.

But I don't fear the flood.
After it days and nights come,
white herds come,
black herds come,
powerful systoles and diastoles throb,
a mighty sun on the wet plains,
on the thick lips of the foliage,
is shouting : Victory !

Not the black hours I fear,
not the great waters,
but the flaccid, whitish hour,
when the senile harmony is approaching,
with the snake and the pigeon at the brest,
reconciled,
wormed up by the stagnant old breath ;
when the adverse principles are knitted
in a hideous embrace.