SOLEDAD
Parc-aş trăi într-un castel
dec carne vie şi de oase,
la orice foşnet dureroase,
de şarpe sau de porumbel.
Un castelan al nimănui
căci nimeni pavăza nu-i cere,
decît eretica plăcere
de-a şti ce este şi ce nu-i.
Ca un incest neconsumat
tot ce-am trăit mai arde încă,
meduză pe un colţ de stîncă,
sub care valurile bat.
Din turla ultimului gînd
scrutez reptilele blajine
cu ochi de sulf, suind în mine
încet, de cine ştie cînd.
SOLEDAD
Sembra che vivi in un castello
di viva carne e di ossa,
ad ogni fruscio dolenti,
di serpente o di colomba.
Castellano di nessuno
perche nessuno chiede il suo scudo,
ma l'eretico piacere
di saper che c'e e che che non c'e.
Come un'incesto non compiuto
tutto cio che ho visuto vive ancora,
medusa su una roccia
dove si sbattono le onde.
Dal torre dell'ultim pensiero
guardo le miti rettili
dai occhi d zolfo, lentamente
salendo in me da chi sa quando.
SOLEDAD
It seems I live in a castle
of living flesh and bones,
at any rustle painful,
of a snake or pigeon.
Lord of nobody
because nobody asks for my shield,
but the heretical pleasure
of knowing what it is and what isn't.
Like an unfulfiled incest
all I have lived is still alive,
a jellyfish on a piece of rock
under which the waves are struggling.
From the tower of my last thought
I look at the mild sulphur-eyed reptiles,
slowly climbing in me
since a very long time.
