Maria Banuş

A VENIT DOCTORUL

A venit doctorul timp şi mi-a luat sînge.
Sunt uşoară, buretoasă, muribundă, convalescentă.
Binecuvîntez lumina, pipăi copacii,
scoarţa lor delicios de aspră,
adulmec aerul cu miros de buşteni,
de lemn putregăit, de pămînt umed.
Sunt fericită că fiii, nepoţii şi strănepoţii
au renunţat la mesajul meu ultim,
la profeţia mea gîngăvită.
Mi-au făcut un semn amabil, cu mîna,
şi au plecat. N-au timp, sunt ocupaţi.
Şi eu am treabă. Sunt ocupată
cu după amiaza asta de toamnă-alburie,
cu acest ochi de lumină-n pădure,
prin care trec,
c-un alai de furnici,
c-un clopot de capră,
c-un miros de frunză
îmbibată de ploaie.


HE HAS COME THE DOCTOR

He has come the doctor time and has taken blood from me.
I am light, spongeous, dying, recovering.
I bless the light, touch the trees,
their deliciously rough bark,
sniff the air smelling of logs,
of rotten wood, of moist earth.
I am happy that my children, my grandchildren, my grand grandchildren
dropped my last message,
my stuttering prophecy.
They made me a friendly sign, with their hand,
and left me. They have no time, they are busy.
I also have work to do. I'm busy
with this afternoon of whitish autumn,
with this eye of light in the woods,
through which I am passing
with a procession of ants,
with a bell of goat,
with a scent of leaf
soaked with rain.