Grigore Vieru

MICĂ BALADĂ

Pe mine
mă iubeau toate femeile.
Mă simţeam puternic şi sigur.
Ca Meşterul Manole,
am cutezat
să ridic o construcţie
care să dăinuie veşnic.
Am început lucrul
şi le-am chemat la mine
pe toate :
pe Maria, pe Ana,
pe Alexandra, pe Ioana...
Care întîi va ajunge,
pe-aceea-n perete o voi zidi.
Dar dintre toate femeile
a venit una singură :
Mama.
Tu nu m-ai strigat,
Fiule ?



LITTLE BALLAD

Me
all the women used to love.
I felt strong and sicure.
Like master builder
I dared
to rise a building
that will last forever.
I started working
and I called at me
all the women :
Mary, Ann,
Alexandra, Joana...
Who will come first
that in the wall I shall build.
But of all women
only one came :
Mother.
Did you call me,
Son ?

Nichita Stănescu

CÎNTEC DE IARNĂ

Eşti atît de frumoasă, iarna !
Cîmpul întins pe spate, lîngă orizont,
şi copacii opriţi, din fuga crivăţului...
Îmi tremură nările
şi nici o mireasmă,
şi nici o boare,
doar mirosul îndepărtat, de gheaţă,
al sorilor.
Ce limpezi sunt mîinile tale, iarna !
Şi nu trece nimeni,
doar sorii albi se rotesc liniştit, idolatru
şi gîndul creşte-n cercuri
sonorizînd copacii
cîte doi,
cîte patru.




WINTER SONG

You are so beautiful, in winter !
The field lying on back, near the horizon,
and the trees stopped  in  the running of the chill wind...
My nostrils are trembling
and no smell,
and no breeze,
only the far smell, of ice,
of the suns.
How clear are your hands, in winter !
And no one is passing,
just the white suns turn round quietly, idolatrously
and the thought grows in circles
making the trees sounding,
by two,
by four.

Ion Caraion

VASE DE JERTFĂ

1

Curgi,Dumnezeule, curgi infinit.
Din viitorul tău vin verzile nave.
Strămoşii mei, cînd te căutau în ceasloave,
simţeau că eşti, dar nu te-au găsit.

Urîţi ca rădăcinile urîte,
zgîriau schiţe pentru un Picasso cu un silex ;
Dumnezeule, tu nici nu-ţi închipui
din cîte fîntîni te-au cules ei cu găleata,
ca să te bea vitele cu bot cald.
Cînd se termina apa, se termina şi chipul lor.
Începea visul.

2

Căruntă fiară, tăcere zidită
cu agonie de faun la ziuă -
ulcioarele sosite la tine
aştern părul fecioarelor să bîntuie-n copaci.
Toate coliviile de nisip se plimbă goale ,si dimineaţa nu mai sunt.
Te ocolesc în zadar, gîndule ;
timpule în zadar te ascult.
Cu cât tu mă-nfăşuri în noapte,
cu-atât te tăgădui mai mult.

3

Eşti peştera vie, mirarea,
vânatul care se coace la focul meu ud
sau din toate acestea - numai umbra, numai disperarea
ce-n marele văzduh o aud.

Din guşterii ochilor scunzi, dacă umbli-n deznădejde şi frig,
zbor dedesubtul meu şi mă strig -
fiindcă nu ştiu ce moarte ascunzi.

4

Dumnezeule, tu nici n-ai înţeles până unde
te ucide omul pe care în Bethleem îl colinzi.
Strămoşii mei stau în tine la foc
şi se uită-n oglinzi să te cunoască,
aşa cum ochii mieilor trişti, înfipţi într-un loc,
merg desenându-te în firele de iarbă.
Dar nici unii nici alţii n-au aflat lămurit pentru ce exişti.

5

Craniul tău de piatră, în tortură,
zgîlţîie mîinile tale de cedru -
când au intrat în delir,
peste acoperişul lumii ( aduşi de spinări )
preoţii albi îşi luau vorbele îndărăt,
să fugă cu ele în braţe ;
porumbeii din preajma bazinului au ciugulit seminţe,
au fost ochiţi cu praştia de băiatul ceasornicarului,
au fost împănaţi de bucătăreasa romană -
venise vînzătoarea de parabole să te caute
prin baruri,
bâjbâia, oarbă,
venise făcătorul de zmeie să te apere
c-un tricou de sîrmă
şi grădinarul de la marginea mării
care n-avea decît un picior,
care nu se-ntâlnea cu alţi oameni
şi nu cunoscuse femeie.

Şi într-o zi de tîrg, oarecare,
s-a încolăcit smochinul la soare
-dar Prinderea Omului n-a avut templu.

6

Ce salbatec te-aud buzele mele...
primii creştini te-au văzut, în nopţile lor,
războinic, păros,
şi te-au luat în braţe, aşa cum erau ei :
ca să-ţi taie unghiile,
ca să vorbeşti gros,
ca să-ţi dea văz.

7

În icoanele pe sticlă din ţara mea
- zgîriat fără vîrstă -
eşti uneori foarte bătrîn, foarte straniu,
mă înfricoşează statura ta osuară
şi, plîngînd, nici copiii pe uliţi
nu se apropie de tine.

Spun cei vechi, în amurguri,
că ai ceva de om ascuns, care ştie că e puternic,
de călător însingurat.

Totuşi, primăvara, în ropotul ploilor,
pari de nerecunoscut...
Atunci -

te iau femeile-n basmale şi ajunse acasă,
închid uşile ; plîng ;
vorbesc cu vitele în grajduri
ca la a doua cină de taină.

Ele te iubesc fără să ştie bărbaţii lor.

Cu laptele din ţîţe,
cu şoldurile încinse de viziune,
te strigă
într-o beţie hohotitoare.

Dar când se suie în fîn să te învelească,
ferindu-şi pîntecul,
sânii le tremură prin baiera cămăşii
sau le scapă cerga din mînă.
Ele au picioarele goale şi te visează
aşa cum te închipuia grădinarul de la marginea mării.

8

Curgi, Dumnezeule, curgi infinit !
Oricît te-aş alunga şi urî,
tu eşti pentru cei care nu te-au găsit.




VESSELS FOR SACRIFICE

1

Flow, God, eternaly flow.
From your future are coming the green ships.
My ancestors when were looking for you in the books
they felt that you are, but they have not found you.

Ugly like the ugly roots,
they were scratching draughts for one Picasso with a silex;
God, you do not imagine from how many wells they picked you up with their buckets
in order to water the warm-muzzled beasts.
When the water finished their face finished too.
The dream began.

2

Ancient beast, sealed silence,
agonizing like a faun in the day -
the pitchers arrived to you
spread the vergins' hair to hount in the trees.
All the sand cages are walking empty and in the morning they are no more.
I round you in vain thought;
time in vain I listen to you.
The more you wrap me in the night,
the more I deny you.

3

You are the living cave, the wonder,
the wind that is ripening in my wet fire
or from all these - only the shadow, only the despair
that I hear in the great sky.

From the lizards of the low eyes,
if I walk in despair and cold,
I fly below me and I call myself -
because I do not know what a death you hide.

4

God, you not even understood as far as
the man who you wander in Bethleem is killing you.
My ancestors are staying within you at the fire
and look in the mirrors to know you,

as the eyes of the sad lambs, stearing at a place,
walk drawing you in the grass blades.
But neither the one or the other have not clearly found what for you exist.

5

Your skull of stone, in torture,
is shaking, your hands of cedar 
when they are in  delirium,
over the roof of the world
the white priests took their words back,
to run with them in their arms;
the pigeons around the pool have picked the seeds,
have been taken aim with the sling by the clockmaker's boy,
have been larded by the roman cook -
the seller of parables had come to find you
in the bars,
she was gropping blind,
the maker of kites had come to defend you
dressed with a shirt of wire
and the gardner from the seaside
who had but a leg,
who did not meet other people
and had not known any woman.

And in a market day 
the fig tree has curled up in the sun
- but the Catch of the Man had no temple.

6

What wildly my lips hear you...
the first Christians have seen you, in their nights,
warrior, hairy
and holded you in their arms, as they were :
to cut your nails,
to speak deeply,
to give you eyes.

7

In the glass icons from my country
- ageless scretched -
you are sometimes very old, very strange,
your bony statue frightens me
and, weeping, not even the children in the lanes
come near you.

The ancients tell in the twilight
that you have something of a hidden man, who knows that he is powerful,
of a lonely traveler.

Although, in the spring, in the patter of the rains,
you seem unknown...
Then -

the women take you in their kerchiefs and coming home
they close the doors; cry;
they talk to the beasts in the stables
as at the second holy supper.

They love you without their husbands knowing.

With the milk in their teats,
with theit hips hot with your vision,
they call you
in a roaring frenzy.

But when they climb in the hay to cover you,
protecting their womb,
their teats are trembling through the string of the shirt
or they drop the tilt from their hand.
They have bare feet and dream you
as the gardner from the seaside imagined you.

8

Flow, God, eternaly flow!
As much as I should chase you away and hate
you are for those who have not found you.

Radu Cîrneci

ÎNTRE ZĂPEZI

Suntem între zăpezi şi vînturi,
femeile-s departe sub pleoape,
flacăra sîngelui ni se scurge-n pămînt,
grîuri şi ierburi s-adape.

Ştim, unii dintre noi acum vom muri,
visînd frumos, frumos ca niciodată,
veri luminînd şi soarele din palme
asemuindu-l c-un obraz de fată.

Apoi vom fugi spre copilărie,
din vînturi ne vom face zmeie,
vom fi apoi prunci, apoi doar
aerul dintre-un bărbat şi-o femeie...




AMONG SNOWS

We stand among snows and winds,
women are far under our eyelids,
the flame of the blood flows in the ground
for watering grains and herbs.

We know, some of us will die now,
dreaming nicely, nicely than ever,
summers lighting and the sun in our hands
looking like the face of a girl.

Then we shall run toward childhood,
we shall make kites of winds,
then we shall be babies, then only
the air between a man and a woman...

Marin Sorescu

UMBRA

Dacă şi umbra noastră
S-ar bucura de cele cinci simţuri,
Am trăi mult mai frumos,
Cu amînouă inimile deodată.

Dar de la noi şi pînă la umbră
S-a întîmplat un lung proces
De abstractizare
Şi în ea toată insensibilitatea noastră
A atins apogeul.

Unii oameni
Nu trăiesc decît cu umbra lor
Şi nici măcar cu ea toată,
Ci pe rînd, cu cîte un ochi,
Cu cîte-o mînă.




THE SHADOW

If our shadow
Would enjoy the five senses,
We should live much nicely,
With both hearts at the same time.

But from us to our shadow
It happened a long process
Of abstraction
And in it all our insensivity
Has reached its peak.

Some people
Live only with their shadow
And not even with it all,
But in turn, with one eye,
With one hand.

Ştefan Augustin Doinaş

CONDIŢIA PERLEI

Ce lîncedă viaţă, ce ide abia
perceptibile ! licăr de-o clipă
pe burta rechinilor...Pînă ce el
rîzînd descleştează

cu fulgerul fălcile noastre, şi-un fir
de nisip ne strecoară în gură.
Dar ce altceva ar putea să ne dea
cu-o limbă mai dulce ?

Atunci se porneşte un vast zuruit
al cristalelor, roiuri compacte
de viespi umplu marea, şi nu mai suntem
decît aşteptare :

va creşte, sau nu, acel straniu buboi
de lumină în gurile noastre ?...
Ca valve trăim - învelind, ocrotind
o naştere neagră.



THE CONDITION OF THE PEARL

What a languid life, what hardly perceptible
ides ! an instant sparkle
on the belly of the sharks...Till it
laughing unclenches

with lightening our jaws, and a grain
of sand slips in our mouth.
But what else could give us
with a sweeter language ?

Then a vast jingling
of crystals, compact clousters
of wosps fill the sea, and we are not
but expectation :

will grow, or not, that strange carbuncle
of light in our mouths ?...
As valves we live - wrapping, sheltering
a black birth.

Ana Blandiana

                         

CORABIA CU POEŢI

Poeţii cred că e o corabie
Şi se îmbarcă.
Lăsaţi-mă să mă urc pe corabia cu poeţi
Înaintînd pe valurile timpului.

Fără să-şi clatine catargul
Şi fără să aibă nevoie ca să mişte din loc
( Pentru că timpul se mişcă
În jurul ei tot mai repede ).
Poeţii aşteaptă, şi refuză să doarmă,
Refuză să moară,
Ca să nu piardă clipa din urmă
Cînd corabia se va desprinde de ţărm.
Dar ce e nemurirea dacă nu
Chiar această corabie de piatră,
Aşteptînd cu încăpăţînare ceva
Ce nu se va întîmpla niciodată ?



THE SHIP OF THE POETS

The poets think that it is a ship
And board.
Let me get up on the ship of poets
Advancing on the waves of the time.

Without shaking its mast
And without needing to move from place
( Because the time moves
Around it faster and faster ).
The poets are waiting, and refuse to sleep,
Refuse to die,
Not to lose the last moment
When the ship gets off the shore.
But what's immortality
If not this ship of stone,
Waiting stubbornly something
That never will happen ?

Lucian Avramescu

SINGURUL LUCRU CARE CONTEAZĂ

femeia este singurul lucru care contează
şi afirm asta ştiind că destui
vor strîmba din nas...
pielea ei ştie toate limbile fericirii universale,
lipit de ea, ca de ţărînă,
înţeleg constelaţiile, raiul şi iadul,
bucuria şi nefericirea ;
mersul pe jos prin mine însumi
îmi face din ce în ce mai bine
pentru a nu mai vorbi
de arhitectura sinelui său
care face să pălească marile catedrale ale lumii -
San Pietro, Domul din Milano...

femeia este singurul lucru care contează
cu trupul ei în braţe
poţi traversa un ocean
chiar dacă nu ştii să înoţi
decît în apele ochilor ei
fără femeie
limuzina noastră este o căruţă hodorogită
contul la bancă scade chiar dacă este în creştere
prietenii sunt
plini de pojarul trădării,
în vinul scup mişună mormolocii...

o ai
îţi cîntă privighetoarea în coşul pieptului
te îmbraci în haine de puşcărie fericit
cum ai pleca la nuntă,
faci monetarul stelelor pe cer
ca un nabab universal
chiar dacă-ţi fluieră vîntul prin găicile sociale ;
te calcă trenul
şi o şoaptă dacă ţi-a rămas întreagă
parcurgi literele numelui ei
gata să urzeşti planuri de viitor
cînd de aproape te pîndeşte o morgă de lux

femeia, domnilor, este singurul lucru
care nu poate fi înlocuit decît de sinele său
pielea ei ştie toate graiurile
fericirii universale,
cercul iluziilor
este valuta ei
prin care noi învingem crizele mondiale
iată de ce cred că
ştiinţa ei
de-a ne face fericiţi sau nefericiţi
îi dă dreptul la titlul de
doctor honoris causa
al complicatei noastre algebre sufleteşti

femeia, domnilor - pentru a nu vă plictisi -
femeia cu pielea ei
care ne învaţă alfabetul orbilor,
cu mereu întoarsele ceşti ale sînilor
în care noi nu ghicim niciodată nimic,
femeia
cu toată argintăria surîsului său
cu goliciunea ei care umple universul
este singurul lucru care contează
domnilor




THE ONLY THING THAT MATTERS

woman is the only thing that matters
and I declare that knowing that many people
will turn up their nose...
her skin knows all the languages of the universal happiness,
stuck with her, as with earth,
I understand the constellations, the paradise and the hell,
the joy and the sorrow;
the walking through myself
is more and more good to me
not to speak about
the architecture of her soul
that make pale the great cathedrals of the world -
San Pietro, the Dome of Milano...

woman is the only thing that matters
with her body in your arms
you can cross an ocean
even if you do not know to swim
but in the waters of her eyes
without a woman
our saloon car is a rumbling wagon
our personal account is lowering even if it is increasing
our friends
are full of the fire of betrayal,
in the expensive wine are swarming tadpoles...

you have her
the nightingale is singing in your chest
you  happily dress prison cloth
as you would go to wedding,
you make the currency of the stars in the sky
like a universal nabob
even if the wind is whistling through your social straps;
the train is driving over you
ad if one of your whispers is safe
you run over the letters of her name
ready to make future projects
when next to you is on the watch a luxurios mortuary

woman, gentlemen,is the only thing
that can be replaced only by her soul,
her skin knows all the languages
of the universal happiness,
the circle of the illusions
is her currency
through which we win the world crises 
here why I think that
her knowledge
of making us happy or unhappy
give her the right to the title of
doctor honoris causa
of the complicated algebra of our soul

woman, gentlemen - to not bother you -
woman with her skin 
which is teaching us the blind alphabet,
with her always turned cups of her teats
where we never guess anything,
woman
with the silver ware of her smile
with her nakedness that fills the universe
is the only thing that matters
gentlemen

Leonid Dimov

POEM

Ajută-mă. Dă-mi mîna. Greu

Mă trage lutul de pe oase.

Tot plouă? Vechiul nostru zeu

A ceţuri vinete miroase.

Doar gîndul, spui, a mai rămas

Deasupra mlaştinilor. Cască.

Un turn de numere l-a tras

De după virgula zeiască.

Hai, scoate-mă, vom ratăci

Prin dimineaţa fără soare.

Sub talpă, ape străvezii

De dragoste-au să se-nfioare.

POEM

Help me. Give me your hand. Weighty

The clay on my bones is drawing me.

Is still raining? Our old god

Smels of bluish mists.

Only the thought, you tell me, has remained

Above the swamps. It is yawning.

A tower of numbers has draged it

Behind the comma of a god.

Come, take me up, we shall wander

Through the sunless morning.

Under our soles, clear waters

will thrill with love.

Gellu Naum

CRUSTA

Oraşul avea o singură casă

casa avea o singură încăpere

încăperea avea un singur ceas

ceasul avea o singură limbă

în tot acest timp copiii

creşteau şi puneau o singură întrebare

pe cînd adulţii nedumeriţi şi superbi

scădeau scădeau surîzînd.

THE CRUST

The town had a single house

the house had a single room

the room had a single clock

the clock had a single hand

all that time the children

were growing and were asking a single question

while the grown-up puzzled and superb

were lowering lowering smiling.

Eusebiu Camilar

CRAI NOU

Crai nou se tot iveşte pe codri şi genunui;

E coasa atîrnată de tata în goruni

Cînd s-a culcat şi timpul cu piatra l-a-nvelit

Pîn' o să crească iarbă mai bună de cosit.

El s-a culcat, şi, iată, de cînd nu a răspuns

La subţioară iarba şi mie mi-a ajuns.

Să iau din arbori coasa degeaba m-am tot dus:

Cu cît îmi creşte iarba, ea suie tot mai sus!

Am să mă zbat, din arbori, s-o iau numaidecît:

Ce mă voi face mîine cu iarba pîn' la gît?

NEW MOON

New moon is rising above the woods and valleys;

It is the scythe hung by my father in the oak trees

When he got asleep and the time has covered him with stone

Till the grass for mowing again will grow .

He got asleep and, here, since he das not answer at my call

As long as my armpit the grass has grown.

To get the scythe from the trees I went in vain:

The higher the grass is growing the higher the scythe is mounting!

I shall struggle to take it from the trees at once:

What shall I do tomorrow when the grass will reach my neck?

A.E.Baconsky

VÎNTUL

Mă uit la vînt şi nu-l văd.

Mă uit îndelung şi nu-l văd,

Văd doar arborii cum se clatină

Şi frunzele cum aleargă prin iarbă.

Mă uit la timp şi nu-l văd.

Mă uit îndelung şi nu-l văd,

Văd doar copiii cum cresc

Şi oamenii cum încărunţesc şi se-apleacă.

THE WIND

I am looking at  the wind and I do not see it.

I am looking a long while and I do not see it,

I see only the trees shaking

And the leaves running in the grass.

I am  looking at the time and I do not see it.

I am looking a long time and I do not see it, 

I see only the children growing

And people getting grey and bowing.

Eugen Jebeleanu

ARIPILE ŞI PĂMÎNTUL

O pasăre e o sămînţă cu aripi

însă ea nu este iubită de pămînt

ea încolţeşte numai desfoindu-şi

foile-n văzduhurile arate de vînt.

THE WINGS AND THE EARTH

A bird is a winged seed

but it is not loved by the earth

it spring up only spreading

its leaves in the skys ploughed by the wind.

Elena Armenescu

CONTOPIRE

În sfera aceea de cristal
Ce ne multiplica auzul
Ni se înmulţeau ochii, sporea vederea
Mîini cu multe degete ne creşteau
Pe şolduri, pe coapse
Pe spatele gol, arcuit
Într-o simfonie adîncă, albastră...
Nu ştiam dacă este noapte sau zi
Nu ne aminteam punctele cardinale
Flămînde se  plimbau pe noi
Spirale argintii
Ne înconjurau ca nişte liane
Înlănţuiau
Fiecare braţ, fiecare picior
Apoi ne legau unul de altul
În veşnicia unei clipe
Spre amintirea unei noi trăiri
Pentru că ochiul meu drept şi ochiul meu stîng
Erau pereche de cînd lumea
Şi vedeau printre genele înrourate
Unde jucau nestingherite curcubee
Vedeau...
Dinlăuntru spre înafară
Cum deveniserăm o singură cruce
Iar inimile, clopote de catedrală.


FUSION

Inside that crystal ball
Which was multiplying our hearing
Our eyes were increasing, our sight was extending
Many-finged hands were growing
Upon our hips
Upon our naked back, arched
In a deep blue symphony...
We were not aware if it was night or day
We did not remember the cardinal points
Hungryly were walking upon us
Silver spirals
They were surrounding us like creepers
They were chaining 
Every arm, every foot
Then they were binding us 
In the eternity of a moment
To the memory of a new feeling
Because my right eye and my left eye
Were making a pair from the beginning
And were looking through the dewy eyelashes
Where the rainbows were freely playing 
They were looking...
From inside to outside
As we have become a single cross
And our hearts, cathedral bells.