CURRICULUM VITAE
O frunză, cea din urmă, s-a desprins
şi-ncearcă pe spirala ce coboară
să-nvăluie-n rotitul ei cuprins
rotatul pom ce-a fost odinoară.
Dar nu-i mai află fragedul chenar,
orbecăind prin vîntul care-o poartă.
O mînă care dibuie-n zadar
să-şi nălucească primăvara moartă.
Apoi se-aşterne, scurt, c-un ultim spasm...
Va povesti, ca mîine, rădăcinii
cum a pornit şi cum s-a-ntors în basm
din marea aventură a luminii.
CURRICULUM VITAE
Una foglia, l'ultima, si e staccata
e tenta scendendo in spirale
d'avvolgere nel suo tondo volo
il tondo albero che una volta e stata.
Ma non puo piu trovar la sua fragile cornice,
andando alla cieca nel vento che la mena.
Una mano che tenta in vano
di toccar ancora la sua primavera.
E poi si stende all'improvvso, con un ultimo spasmo...
Dira domani alla radice
com'e partita e com'e ritornata nella fiaba
dalla grande avventura della luce.
CURRRICULUM VITAE
A leaf, the last, has torn away
e tries on the descending spiral line
to wrap in its round flight
the round tree that used to be.
But it cannot find the fragile frame
groping in the wind that drive it.
A hand that fumbles in vain
to reach again its spring.
And then lie down suddenly, with a last spasm...
Will tell tomorrow to the root
how it went and came back in the tale
from the great adventure of the light.
POEM
Uneori vorbesc în faţa ta,
ca-naintea unui zid înalt, de piatră,
care se pierde leneş în nori.
Strig toate numele lucrurilor,
ştiute de mine vreodată.
Smulg secundele din oră
şi le arăt, bătînd
iar sub plăcuta înfăţişare a tăcerii
mărturisesc destinul plantelor.
Zidul înalt , de piatră,
deschide un ochi mare, albastru
şi-apoi îl închide.
POEMA
Talvolta parlo davanti a te,
come se fossi un muro alto, di pietra,
che si perde lentamente nelle nuvole.
Grido il nome di tutte le cose,
sempre conosciute da me.
Strappo le secunde dall'ora
e le mostro, battendo
e sotto il piacevole aspetto del silenzio
sono testimone al destino delle piante.
Il muro alto, di pietra,
apre un gran occhio, azzurro
e poi lo chiude.
POEM
Sometimes I speak in front of you,
as you would be a tall wall, of stone,
that is losing slowly in the clouds.
I cry the name of all the things
known by me ever.
I tear out the seconds from the hour
and show them, beating
and under the pleasant aspect of the silence
I am a witness to the destiny of the plants.
The tall wall, of stone,
opens a large blue eye
and then closes it.
DOAMNE, N-AJUNG PÎN' LA TINE ?
Doamne, n-ajung pîn' la tine
vîrfurile acestei păduri de suspine ?
Cum eşti tu atotştiutor,
să fi dat pîine de-ajuns tuturor,
culcuş pentru copiii îngheţaţi,
cîte puţin din lumina celor bogaţi,
cîte puţin din cerul lor senin,
de care îngeri întraripaţi se ţin.
Să fi dat, Doamne, fiecarui om,
cîte-o bucată verde de pămînt şi cîte-un pom,
al tuturor speranţelor pămînteşti,
şi nu te-am fi întrebat unde eşti.
Am fi spus că te-ai răspîndit
în noi, ca un fluviu liniştit,
că te-am băut fără să ştim...
N-ai fi rămas în biserică şi-n ţintirim,
ci ai fi mers împreună cu noi
şi te-am fi pus între coarne la boi,
ca pe un ciucure frumos de mătasă -
sa ne-ajuţi la plug şi la coasă.
In loc sa pleci pe celălalt tărîm,
ai fi avut la masa noastră un tacîm -
şi seara, obosit si făr' de alai,
în loc să te-ntorci înapoi în rai,
adormeai undeva pe-aici,
printre copii si pisici,
într-un colţ de vatră luminat.
Doamne, de ce ţi-au crescut aripi
şi-ai zburat ?
DIO , NON GIUNGONO DA TE ?
Dio, non giungono da te
le vette di questa foresta di sospiri ?
Perche tu sei onnisciente,
avresti dovuto dare pane a tutti,
riparo per i bambini gelati,
un poco della luce dei richi,
un poco del loro cielo sereno,
dove stanno dei angeli alati.
Se avessi dato a ciascuno
un pezzo verde di terra ed un albero,
di tutte le speranze terrene,
non ci avremmo chiesto dove sei.
Avremmo detto che ti sei sparso
in noi, come un fiume tranquillo,
che ti avremmo bevuto senza accorgerne.
Non avresti restato nella chiesa e nel cemitero
e avresti andato insieme a noi
e ti avremmo messo tra le corna dei buoi
come una bella nappa di seta -
per aiutarci ad arare ed a falciare.
Invece di andartene sull'altra terra,
ti avrestimo accolto alla nostra tavola
e di sera, stanco e senza corteo,
invece di tornar nel paradiso,
ti avresti addormentato
tra bambini e gatti,
in un angolo del focolare illuminato.
Dio, perche ti son cresciute delle ali
e ne hai volato ?
GOD THEY DO NOT REACH YOU ?
God, they do not reach you
the tops of this forests of sighs?
As you are omniscient,
you would give enough bread to everybody,
a bed for all the frozen children,
a little from the light of the rich,
a little from their clear sky,
of which winged angels hold.
May have given God to each man
a green piece of ground and a tree,
of all the earthly hopes,
and we should have not asked where are you.
We should have saied that you have spreaded
in us like a quiet river,
that we have drunk you without knowing...
You would not have remained in the church and in the cemetery,
but you would have gone with us
and we should have put you in the horns of the oxen,
as a nice tassel of silk -
to help us to plough and to scythe.
Instead of leaving on the other realm,
you would have had at our table a spoon -
and in the evening, tired without a suite,
instead of coming back in heaven,
you would have fallen into sleep here,
among children and cats,
in a lighted corner of the hearth.
God why has grown wings to you
and you have lived us?
OUL
Ţi-aduci aminte cît de bine
Era în oul de pe ape
Unde eram zidiţi de-a pururi
Făptură singură, deplină
În care universu-ncape
Şi-şi e suficientă sieşi,
Plutind lumină în lumină ?
Ţi-aduci amine cum pluteam
Iubire fără dor de nimeni
Şi, oglindindu-se pe sine,
Izvorul fericit şi mut,
Durerea nu se născocise,
Singurătatea era plină,
Cuvîntul nu era născut.
Cine-a greşit şi pînă cînd ?
Oul perfect, tăiat ăn două,
S-a rupt în cer şi în pămînt
Însingurînd deodat-o lume,
Ţi-aduci amine cît de nouă ?
Iar lama străbătu prin mijloc
Reinventîndu-ne pe rînd.
Ţi-aduci aminte despărţirea
Celulelor de ele înseşi
Şi spaima sîngelui voind
Să curgă într-un singur trup ?
Pămîntul se-ntindea prin arbori
Şi cerul se-ncleşta în crengi,
Să nu se vadă, goală, rana
Pe locul căreia s-au rupt.
Ţi-aduci amine ce risipă
De sentimente şi de vorbe,
De animale şi de plante
Curgînd spre-acelaşi ţărm pierdut
Şi aşteptînd sfîrşitul lumii
Din care, poate, se va naşte
Un ou perfect plutind pe ape
În liniştea dintru-nceput.
L'UOVO
Ti ricordi com'era bene
Nell'uovo galleggiando sulle acque
Dove eravam murati per sempre,
Essere solo, pieno,
Nel quale l'universo si comprende,
Sufficiente a se stesso,
Librando,luce nella luce ?
Ti ricordi come volavamo
Amore senza nostalgia
E, specchiando se stesso,
Fonte felice e muta.
Il dolore non era inventato,
La solitudine era intera,
La parola non era nata.
Chi sbaglio e fino quando ?
L'uovo perfetto, tagliato in due,
Si e rotto cielo e terra
Rendendo subito un mondo solo,
ti ricordi quanto nuovo ?
E la lama penetro nel mezzo
Reinventandoci a turno.
Ti ricordi la separazione
Delle cellule da se stesse
E lo spavento del sangue
Volendo scorrere in un solo corpo ?
La terra si spendeva negli alberi
E il cielo si attaccava ai rammi,
Per non vedersi, nuda, la ferita
Che li fece separare.
Ti ricordi quanto spreco
Di sentimenti e di parole,
Di animali e di piante
Scorrendo verso la stessa persa riva
E aspettando il fin del mondo
Da quale, forse, nascera
Un perfetto uovo, galleggiando sulle acque
Nel primordial silenzio.
THE EGG
Do you remember how well
It was in the egg floating on the water
Where we were build up forever,
Lonely, full creatures
In which the universe found room
And was self-sufficient
Floating light in the light ?
Do you remember how we were floating,
Love without missing anybody
And mirroring itself,
A mute and happy spring.
The pain was not invented yet,
The loneliness was full,
The word wasn't born.
Who was wrong and till when ?
The perfect egg cut in two
Has broken into heaven and into earth
Making lonely an entire world,
Do you remember how new ?
And the blade penetrated in the middle
Reinventing us turn by turn.
Do you remember the separation
Of the cells from themselves
And the terror of the blood
Wishing to flow only in one body ?
The earth was streaching among the trees
And the sky was hunging in the branches
Not to see the naked wound
On the place they had broken.
Do you remember what a waste
Of feelings and words,
Of animals and plants,
Flowing to the same land-lost
And waiting for the end of the world
From which, perhaps, will be born
A perfect egg floating on the water
In the silence of the beginning.
STRIGĂTUL MUT
strigătul meu
va avea ecou într-o altă lume
de care mă desparte doar o viaţă
închinată pămîntului
strigătul unei păsări
cu aripa frîntă
strigătul unui copac
iubit doar cărbune
strigătul unui soldat
pe cîmpul de luptă
strigătul unui val
cu spume la gură
strigătul mut
cu arma la tîmplă
strigătul unui clopot
spînzurat de o funie
strigătul soarelui
nedorind să apună
strigătul inimii
întro tăcere comună
strigătul meu
va avea ecou într-o altă lume
de care mă desparte doar o viaţă
închinată pămîntului.
GRIDO MUTO
il mio grido
avra eco in un'altro mondo
da quale mi separa solo una vita
dedicata alla terra
il grido di un uccello
dall'ala rotta
il grido di un'albero
amato solo carbone
il grido di un soldato
sul campo di battaglia
il grido di un'onda
dai schiumi alla bocca
il grido muto
con l'arma alla tempia
il grido di una campana
impiccata da una corda
il grido del sole
che non vuole tramontare
il grido del cuore
in un silenzio commune
il mio grido
avra eco in un'altro mondo
da quale mi separa soltanto una vita
dedicata alla terra.
SILENT SCREAM
my scream
will have an echo in other world
from which I'm separated only by a life
devoted to the earth
the scream of a bird
with broken wing
the scream of a tree
loved only as coal
the scream of a soldier
on the battle field
the scream of a wave
with foam at its mouth
the silent scream
with the pistol at the temple
the scream of a bell
hanged by a rope
the scream of the sun
unwilling to set
the scream of the heart
in a common silence
my scream
will have an echo in other world
from which I am separated only by a life
devoted to the earth.
