ARATĂ-MI-TE ACUM
arată-mi-te acum căci într-o zi mă vei căuta şi nu voi mai fi
sufletul meu lepădat de trup ca pruncul înainte de vreme
va umbla gol pe drumul sufletelor şi nu va şti
nici numele cu care să te cheme
atunci vei vrea poate să fii carnea mea trecătoare
şi sîngele meu cald care a fost odată
şi mîngîierea lui urcînd uşor pe şira spinării
ca gîndul către tine de curată
sau vei vrea să fii chinul meu sau suflarea
numită viaţă pe care te-apleci să mi-o iei
cum pasărea lăsată anume la mine în palmă
ia în tăcere bobul său de mei
sau vei vrea să fii chipul lui din orbita mea
pierit sub ochiul tău care mă va orbi
în însăşi clipa în care cred că mă-ndrept către tine
arată-mi-te acum căci într-o zi mă vei căuta şi nu voi mai fi
SHOW YOURSELF TO ME NOW
show yourself to me now because one day you will look for me and I shall be nomore
my soul miscarried by my body like an untimely baby
will walk nacked on the road of the souls and will not know
either the name to call you
then you will want maybe to be my transitory flesh
and my warm blood which used to be once
and its tenderness slowly raising up to my spine
as pure as the thought toward you
or you will want to be my pain or my breath
named life which you bend to take from me
as the bird on purpose halting in my hand
takes in silence her millet grain
Or you will want to be his image in my eye
vanished under your eye which will blind me
in the same moment when I think I am making my way to you
show yourself to me now because one day you will look for me and I shall be nomore
SE IUBEAU CUVINTELE
Se iubeau cuvintele noastre.
La o sacră distanţă unul de altul,
încordat, liniştit se priveau.
Un pas, încă un pas,
un dans ritual,
peste podul de nervi împletiţi.
Din ochi se atingeau,
într-o frenetică, imaculată concepţie,
scînteia ţîşnea.
Din tăcere, din spaimă,
din încordare,
din legănarea staminelor,
din trecerea norilor,
din mireasma sărată a mării
se hrăneau cuvintele noastre.
Şi uneori era şi-o duioşie.
Ca doi mînji ce zburdă
pe ţărmul mării
şi se opresc deodată,
din goană şi din joc, se alipesc,
pun capul pe grumazul celuilalt,
şi au în spate cîmpul alb şi calcinat,
şi-n faţa ochilor neştiutori Thalassa,
aşa stăteu, duios îngemănate,
în aburul suflării,
la ţărmul mării,
în putreda mireasmă de alge şi de peşte mort,
cuvintele noastre nubile.
THEY USED TO LOVE EACH OTHER OUR WORDS
They used to love each other our words.
At a sacred distance one from another,
tensely, quietly they used to watch each other.
A step, another step,
a ritual dance
over the bridge of knitted nerves.
They touched each other by eyes
in a frenetic, immaculate conception,
the spark flashed.
From silence, from fear,
from tension,
from the swinging of the stamens,
from the passage of the clouds,
from the salt scent of the sea,
our words was feeding.
And sometimes it was a tenderness.
Like two foals romping
on the shore of the sea,
and stoping suddenly
of the chase and playing, stick,
putting their head on the neck of each other,
and have behind them the white and calcinated field,
and in front of their innocent eyes, Thalassa,
so they stood, tenderly intertwined,
in the steam of their breath,
at the seashore,
in the putrid scent of seaweeds and dead fish,
our nubile words.
ALTITUDINE
Plutesc în noi dureri neatîrnate
De nici un dor, de nici o altă rană,
Trec la zenituri dezrădăcinate,
Înalte chinuri fără de prihană.
Cioplim morminte stană după stană...
Din oasele de-atîta plîns spălate,
Gîndirea morţii suie diafană
Şi se preface în eternitate.
Cu-atîtea mîini ne pipăirăm golul,
Atîtea guri ne-au învăţat tăcere,
Şi-atîtea inimi s-au făcut puzderii...
Cînd bucuria îşi trimite solul,
Ajunge mut şi fără de putere
Acolo-n altitudinea durerii.
ALTITUDE
They float inside us pains unhanged
From no longing, from no other wound,
Pass at the zenith unrooted hatred,
High torments without any fault.
We sculpture tombs stone by stone...
From our bones, washed by many tears
Rises the thought of the death diaphanous
And turns into eternity.
With so many hands we have touched our emptiness,
So many mouths have taught us the silence,
And so many hearts have been brought in pieces...
When joy is sending its messenger to us,
He comes up dumb and powerless
There, in the altitude of pain.
ŞI TOTUŞI !
Cu fruntea aplecată şi învinsă
omul descopere cuvînt
de mîngîiere-n ţărnă : O, pămînt, pămînt !
Pămînt, tu stea mereu atinsă !
AND YET !
With his forehead bent and vanquished
man discovers word
of comfort in the dust : Oh, earth, earth !
Earth, you star always riched !
CUVINTE
O, binecuvântarea puterii, cuvinte ale mele,
unde vă e căutarea prunciei şi puritatea
de stea lăcrimând şi uşorul zbor de nouri
şi înţelepciunea la care atît am săpat ?
O, binecuvântare de fluture pentru fiecare
dorinţă ucisa şi plînsul pentru gîndul ucis.
Sorbiţi-mi puterea, cuvinte, vlăguiţi-mă.
Devoraţi-mi străveziile oase ţi sîngele trist
ţi auzul de muzici legănătoare.
Trebuie să tăiem, să căutăm adînc, să stoarcem
piatra frunţii şi, picătură cu picătură,
auria putere să vă nască, cuvinte,
fără de care, nu !
WORDS
Oh, bless of power, words of mine,
where your childish seeking and the purity are
of weeping star and your light flight of clouds
and your wisdom I have dug for ?
Oh, bless of a butterfly for every
desire and the weeping for the killed thought .
Sip my power, words, wear me out.
Devour my trnsparent bones and my sad blood
and my hearing of rocking music.
We have to cut, seeking deeply, squeeze
the stone of our forehead and, drop by drop,
the golden power to give you birth, words,
out of which, not !
