Constanţa Buzea

formele mici ale muzicii

toate sunt neieşite din fire şi bune
ceasuri intacte ca fructe în coş
lîngă jilţ
rufe la soare pe frînghia dintre salcîmi
stratul de troscot arată în verde
trecerea şarpelui
sub nucul cu muguri lungi -
filigran de otravă

e vremea memoriei
deschis va rămîne un cleşte
în tufele de trandafiri

intrăm prin fereastră
surprinşi regăsindu-ne în  cuprinsul ei
ideal
oftări din aceeaşi durere-părere

umbre subţiri ţurţuri de vară
a căror topire începe

sunt toate ca-n rai dublate suav în
formele mici ale muzicii acoperindu-ne
imaginea insulară din apele cerului
altul


the small forms of music

all the things are still in nature and good
intact hours like fruits in the basket
near the stall
laundry in the sun on the rope between the acacia trees
the knotweed bed shows in green
the passing of the snake
under the nut tree with long buds -
watermark of poison

it is the time of the memory
a clothes peg will stay open
in the rose bushes

we enter through the window
surprised to find us in its content
ideal
sighs of the same pain-illusion

thin shadows summer icicles
whose melting begins

all the things are like in heaven gently doubled
in the small forms of music covering
the insular image from the sky waters
other

Nichita Stănescu

ARS POETICA


Îmi învăţam cuvintele să iubească,
le arătam inima
şi nu mă lăsam pînă cînd silabele lor
nu începeau să bată.


Le arătam arborii
şi pe cele care nu voiau să foşnească
le spînzuram fără milă, de ramuri.


Pînă la urmă cuvintele
au trebuit să semene cu mine
şi cu lumea.


Apoi
m-am luat pe mine însumi,
m-am sprijinit de cele două maluri
ale fluviului,
ca să le-arăt un pod,
un pod între cornul taurului şi iarbă,
între stelele negre ale luminii şi pămînt,
între tîmpla femeii şi tîmpla bărbatului,
lăsînd cuvintele să circule peste mine,
ca nişte automobile de curse, ca nişte trenuri electrice,
numai s-ajungă mai repede la destinaţie,
numai ca să le-nvăţ cum se transportă lumea,
de la ea însăşi,
la ea însăşi.


ARS POETICA

I was teaching my words to love
I shew them the heart
and I didn't give up until their syllables
began to beat.

I shew them the trees
and those that refused to swish
I hanged without mercy, by the branches.

Finally, the words
had to resemble me
and the world.

Then
I took myself
and stand on the two sides
of the river,
to show them a bridge,
a bridge between the bull horn and the grass,
between the black stars of the light and the earth,
between the man's temple and the woman's temple,
leting the words to run over me,
like racing cars, like electric trains,
only to reach their destination faster,
only to teach them how to carry the world,
from itself,
to itself.

Ana Blandiana

CEAS DE NISIP

Nici bine, nici rău,
Numai alge şi peşti,
Numai scoici fericite
Ferecate în sine,
Şi ca o dovadă
Că nimic nu se pierde,
Triumfale nisipuri
Curgînd din mine.
Şi bine şi rău,
Şi mare şi timp,
Şi versuri înscrise
Pe plaje aride,
Cînd tot universul
E-o clepsidră întoarsă
Prin care se scurg
Înspre cer Atlantide.



SANDGLASS


Neither good nor bad
Only algae and fishes,
Only happy shells
Locked inside,
And as an evidence
That nothing is lost,
Triumphal sands
Running from me.
Aither good or bad,
And sea and time,
And lyrics inscribed
On arid beaches,
When the whole universe
Is a turned sandglass
Through which are flowing
Towards the sky Atlantises.

Ştefan Augustin Doinaş

CUCERITORII

Sădind în gura mumelor un urlet, -
aşa umblăm prin lume : printr-o rană
a cerului , în care cîntă greieri.
Şi totu-n jurul nostru se stîrpeşte :
prietenii - de-o umbră ce-i trădează,
duşmanii - de gîngănii aromate
ce poartă chipul nostru-ntre antene ;
cei tineri - de săruturi strecurate
prin gard, iar cei bătrîni - de amintirea
unui altar ierbos cu zei domestici.
În răni ne scriem umbletul, cu marşul
macedonenilor uimiţi de Indus.

Iar noi, de-asemenea suntem o rană ;
dar - nu mortală. Ani şi ani de-a rîndul
tot sîngerăm ; o hîdă cicatrice
ne ţine loc de gură - şi surîdem.
şi, ca la plantele întîrziate
din alte vîrste, vîntul ne ia sporii
şi otrăveşte apa din izvoare.
Şi doar în somn mai plîngem, cînd copiii
cu păr de aur - care-am fost odată -
se scaldă-n rîu bătîndu-se cu mere.

CONQUERORS


Sowning in our mothers' mouth a scream
so we are walking across the world :through
a sky wound in which crickets sing.
And everything around us fade :
the friends - by a shadow that betrays them,
the enemies - by flavouring bugs
that carry our image between antennas ;
the young - by kisses slipped
through the fence, and the old - by the memory
of a grassy altar with domestic gods.
In the wounds we write our walk, like the march
of the Macedonians amazed by Indus.


And we, also, are a wound ;
but - not deadly. Years by years
we bleed ; an ugly scar
we have instead of mouth - and we smile ;
and, as the plants delayed
from other ages, the wind takes our spors
and poisons the water of the springs.
And only in the sleep we still cry, when the children
with golden hair - which we once used to be -
bath in the river beating with apples.

Magda Isanos

CU OCHII MEI...

Cu ochii mei închişi eu pot vedea
atîtea lumi, cît numai creatorul,
cercînd azurul tainic cu piciorul,
în ziua cea dintîi închipuia.

Şi-apoi aleg cuvintele că ştiu
că-s rude cu metalul care-nşală,
cu vremea strălucirea lor se spală,
dar, dacă-s bune, sunetul e viu.

Aleg cu trudă vorbe : cînd înalte,
cînd mici, cînd mătăsoase ; drept unelte,
doar ritmul şi cu rima, ci nimic
nu-mi place ; a doua zi, ce-i gata stric.

Întocmai ca Manole, simt eu bine,
c-am să-mi durez atuncea mănăstire
în veacuri, cînd te-oi pune şi pe tine
la temelia versului : iubire.

WITH MY EYES...

With my eyes closed I can see
so many worlds, as only the creator,
secretly trying the blue with his foot,
in the first day have imagined.

I carefully choose the words, because I know
that they are relatives with the deceiving metal,
in time their shining fades,
but, if they are good, their sound is alive.

I choose the words with toil :sometimes high,

sometimes small or silky ; as tools
only the rhythm and rhyme, but nothing
satisfy me, the next day, what's ready I destroy.

Just as Manole, I feel well,

that I shall build a monastery
over ages, when I shall put you too
at the foundation of my verse : love.