Joc secund

Alexandru Phillipide

2012-02-14T11:06:00.000+02:00

CÎNTEC DE AMIAZĂ

S-adună-n tine timpul şi stă, nesocotit,

Ca mii de orologii de veacuri neîntoarse.

E prea tîrziu şi-atîtea cuvinte s-au rostit,

Uscate-n foc de patimi şi-n iad de gînduri arse !

Te-ajungi pe tine însuţi din urmă şi te vezi,

În locul dimineţii de-azur de-odinioară,

În limpezimea unei statornice amiezi

Cu zări strălucitoare şi cer uscat de vară.

Întors în tine însuţi, ce tristă nălucire !

Te simţi chemat din umbră de triste voci şi mîini ;

Şi visurile tale clipesc în amintire

Ca stelele văzute în funduri de fîntîni.

Au fost acele visuri închipuiri nătînge,

Un paradis de vorbe, fantasme fără grai,

Un zbor de nori albaştri plutind pe-un cer de sînge

Sau numai nişte biete armuri de mucegai ?

Străine-ţi par acuma rimate spovedanii,

Visări întortocheate, dorinţi fără ecou,

Şi-atîtea stele moarte pe care le rod anii...

În giulgiul lor de clipe le-nvăluie din nou.

Cu cît te vezi în apa trecutului mai rar,

Cu-atît amiaza clară mai mult te va cuprinde

Şi pînă la amurgul suprem şi funerar

Cristalul ei pe suflet mereu se va întinde.

Vrăjitoresc deliciu, din praf de stele moarte

Să făureşti o nouă armură pentru gînd !

Dă drumu-n tine vremii, zăgazurile-s sparte :

Tîrziu nu-i niciodată şi totu-i prea curînd.

SONG OF AFTERNOON

The time gathers inside you and isn't counted,

Like thousand clocks not winded up by centuries.

It's too late and so many words were told,

Dried in the fire of passions and in the hell of burned thoughts !

You reach yourself and see you,

Instead of the blue morning of once,

In the clarity of a lasting afternoon

With bright horrizon and dry sky of summer.

Reversed inside you, what a sad illusion !

You feel you are called by thousand voices and hands;

And your dreams are twinkling in your memory

Like stars which are seen in bottom of the fountain.

Were those dreams some silly illusions,

A paradise of words, voiceless ghosts,

A flight of blue clouds on a sky of blood,

Or only some poor musty armours ?

Your conffesions seem strenger to you now,

Winding dreams, unshared desires,

And so many dead stars that the years gnow ...

In their shroud of moments they wrap you again.

More seldom you see yourself in the water of the past,

More the clear afternoon will wrap you

And till the supreme and funerary twilight,

Its crystal on your soul always will spread.

Witched delice, from dust of stars just dead

To make a new armour for your thought !

Let the time to come inside, the dams are broken :

Never it's too late and all is too soon.

Marin Sorescu

2012-02-13T11:50:00.001+02:00

SĂGEATA

Rănitul s-ar fi rătăcit

În padure
Dacă nu s-ar fi ţinut după săgeată.

Săgeata

Îi ieşise mai mult de jumătate
Prin piept

Şi-i arăta calea.

Săgeata

Îl lovise din spate.

Îi strapunsese pieptul

Şi vîrful ei însîngerat

Îi arăta calea.

Un noroc - un mare noroc
Să ai o săgeată indicatoare

În padure.

Rănitul ştia că de-acum nu se mai poate rătăci

Şi că nu mai e departe.

THE ARROW

The wounded man would have lost himself
In the forest
If he wouldn't have followed
The arrow.

The arrow
That had come half
Through his chest
Pointed the way for him.

The arrow
That had struck him from behind
Had pierced his chest
And its bloody tip
Shaw the path.

What a luck - a great luck
To have an indicative arrow
In the forrest.

The wounded man knew that from now he cannot get lost
And he's not far.

Emil Botta

2012-02-12T08:38:00.001+02:00

FANTASMAGORIA

Stele ascunse în telescop

întoarceţi-vă-n cer.

Douăzeci de ani astronomul miop

o să vă caute ca pe mioare un oier.

Priviri, la matcă vă-nturnaţi

ca ploaia, ca izvoarele.

Orbul care v-a pierdut, cere să-i redaţi

luna şi soarele.

Melci, reintraţi în cocioabe,

cenuşă, revino în focuri şi-n vetre,

copaci, întoarceşi-vă în muguri, în boabe

şi voi, oameni, în pietre.

FANTASMAGORY

Stars hidden in the telescope

return to the sky.

Twenty years a myopic astronomer

will look for you like a shepard for the sheeps.

Looks, return at your bed

as the rain do, as the springs.

The blind man who has lost you, asks you to give him back

the moon and the sun.

Snails, go back into the shacks,

ashes, come back into the fire and fireplaces,

trees, return in the buds, in the grains

and you, people, in the stones.

Ştefan Augustin Doinaş

2012-02-11T12:41:00.001+02:00

SEQUOIA

Rugaciune-nverzind în lumina de aur,
ca printr-un trunchi de sequoia te caut. Nicicînd
n-au avut întîmplările crengi mai curate,
nici ora frunzişul mai des.

Obiceiul stelar al suirii pe boltă
ani indelungi l-am deprins. Ca pe un vis urmărind
un alt vis, suprimînd accidentele zării,
primeşte-mă, frunzaă de sus !

Însa ce cînta-n vîrf, dacă nu rădăcina ?
Legea ţărînii, cu mult mai suavă aici,
e aceeaşi : copacul invers ne respiră
solemn, arde-odată cu noi.

Întamplari care nu sîngerează roteşte
fruntea fibroasă la cumpăna marilor crengi.

Într-o climă uimită, atingem cu mîna
un timp care nu mai e timp,

ci fiinţa ingenuă, har al prezenţei.
Tot ce mistuie-n foşnet, tribut confirmînd
horoscopul căderii, e numai o formă
a trecerii noastre prin foc.

Sub cupola - ce salturi mortale de îngeri
poartă sequoia ! Zburînd ne-ntîlnim, fulgerăm,
ne desprindem, şi suntem chiar muzica lumii,
cînd stele - geloasele - tac.

SEQUOIA

A prey growing green in the light of gold,
as in a sequoia trunk I look for you.Never
the events had such pure branches,
nor the hour a thicker leafage.

The stellar habit of rising on the vault
I learnt for long years. As a dream fallowing
another dream, quelling the incidents of the horizon,
receive me, upper leaf !

But what is singing on top, if not the root ?
The low of the dust, suaver here,
it's the same : the reversed tree solemnly
breathes us, burns with us.

Bloodless events the fibrous forehead
rounds at the cross of the big branches.
In an amazed climate, we touch with our hends
a time that isn't time anymore,

but an ingenuous creature, grace of the presence.
All it waste in its rustle, as a tribute to
the horoscope of the fall, it's only a form
of our passing through the fire.

Under the cupola - what mortal bounds of angels
the sequoia holds ! Flying we meet , lighten,
detach, and we are the very music of the world,
when stars - the jealous - are silent.

Ana Blandiana

2012-02-10T09:34:00.001+02:00

DE CE NU M-AŞ ÎNTOARCE PRINTRE POMI ?

De ce nu m-aş întoarce printre pomi,

Printre arbori chirciţi de vîntul fierbinte,

Printre stoluri de frunze

Care ţipă ca păsările,

Printre frunzele aproape nebune,

Amestecate în hoardele pescăruşilor

Şi pornite la pradă ;

De ce nu m-aş întoarce

Pe plaja răscolită de vânt,

Printre icre uscate şi putrede alge

Unde mă pot rostogoli plîngînd

Frunzelor, păsărilor, peştilor,

Predîndu-mă hohotitoare,

Sub soarele aspru,

Prin zăpada sărată.

Unde mă vezi să mă laşi.

O, mare,

Trupul meu poate să-şi nască urmaşi,

Sufletul meu niciodată.

WHY SHOULDN'T I COME BACK AMONG THE TREES ?

Why shouldn't I return among the trees,

Among the trees crouched by the hot wind,

Among the flocks of leafs

That cry like birds,

Among the leafs almost mad,

Mixed among the seagulls

And went to prey ;

Why shouldn't I return on the beach stirred by the wind,

Among dry roe and rotten see weeds,

Where I can roll crying

To the leafs, to the birds, to the fishes,

Surrender roaring,

Under the rough sun,

Through the salty snow.

Where you see me, let me.

O, sea,

My body can give birth to descendants,

My soul never.

Nichita Stănescu

2012-02-09T10:28:00.001+02:00

CU O UŞOARĂ NOSTALGIE

Cu cît se-nsera peste arborii rari,
cu atît începeau să lumineze mai tare
inimile noastre de hoinari,
căutătorii pietrei filozofale.

Totul trebuia să se transforme în aur,
absolut totul :
cuvintele tale, privirile tale, aerul
prin care pluteam, sau treceam de-a-notul.

Clipele erau mari ca nişte lacuri
de cîmpie,

şi noi nu mai conteneam traversîndu-le.
Ora îşi punea o coroană de nori, liliachie.

Ţi-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gîndule ?

WITH A GENTLE NOSTALGIA

The more the evening was falling over the scarce trees
the more our hearts of vagabonds
began to light more
looking for the philosopher's stone.

Everything had to change in gold,
absolutely everything :
your wards, your looks, the air
we were soaring through, we were swimming through.

The moments were great like
plain lakes,
and we didn't stop to cross them anymore.
The hour put a crown of clouds, lilac-coloured.
Do you remember my soul of than,you, thought ?

Ion Caraion

2012-02-08T09:20:00.001+02:00

SÎNGE UITAT

Nu e bărbăteşte să plîngi,
dar toate graiurile le-am uitat.
După ce devii mut,
se-ntîmplă silabe

într-adevăr cu-adevărat.

Şi e sîmbătă.

Şi păsările lor verzi
picură lacrimi pe-un sînge uitat.

FORGOTTEN BLOOD

It isn't manly to weep
but I forgot all the languages.
When you become dumb,
it happens syllables true indeed.
And it's Saturday.
And their green birds
drop tears on a forgotten blood.

Ion Vinea

2012-02-07T10:31:00.001+02:00

VELUT SOMNIA

Ascult pămîntul, arborii, pietrele,
drumul arcuit în tăcere
printre avîntul izvoarelor,
sub ţărmii fără paşi ai stelelor.

Ascult vîntul, greierii, singurătatea
pînă-n de rouă porţile aurorii,
o umbră noaptea, ziua o fantomă
fără de înţeles lunecînd şi de urmă.

De faţă veşnic între loc şi oră,
martor - al cui ? între ceilalţi şi nimeni,
ce nume port eu dincolo de mine,
ce frunte ridic în ochii luminii ?

Sunetul, raza, zbuciumul şi visul
sporesc vedenia de mine însumi

în privirea de apă a trecutului
cu treptele pe fund ale mormintelor.
Îmi trec pe chip degetele ca pe o mască,

întreb soarta ca orbii vidul,
greu tac pierderile şi amintirile, -
la creştetul lor fumegă cuvintele.

VELUT SOMNIA

I listen to the earth, to the trees, to the stones,
the road bended in silence
through the rising of the springs,
under the desert shores of the stars.

I listen the wind, the crickets, the loneliness,
till the down open their doors,
a shadow the night, the day a ghost
meanlessly and without a trace sliping.

Always present between the place and the hour,
testimony - whose ? between the others and nobody,
what name have I beyond me,
what forehead do I rise in the light ?

The sound, the ray, the struggling and the dream
increases my illusion
in the water look of the past
with the steps on the bottom of the graves.

I pass my fingers over my face as over a mask,
I ask the destiny as the blind men ask the void,
the losses and the memories are silent -
the words are smoking at their head.

Ion Minulescu

2012-02-06T10:39:00.004+02:00

DRUM CRUCIAL

Pe scara sufletului meu

M-am întîlnit cu bunul Dumnezeu -

Eu coboram mîhnit din conştiinţa mea,

Iar El urca surîzător spre ea !...

Şi ne-am oprit la jumătatea scării

Încrucişîndu-ne în clipa-ntîmpinării

Săgeţile perechilor de ochi, ca de-obicei -

Ah ! ochii lui cum semănau cu ochii mei !

Pe scara sufletului meu

M-am întîlnit din nou cu Dumnezeu -

El cobora solemn din conştiinţa mea,

Iar eu urcam surîzător spre ea !

CRUCIAL WAY

On the stairway of my soul
I have met the good God -
I was sadly descending from my conscience
And He was smiling ascending to it !...

And we stopped at half way
Crossing in the moment of meeting
The arrows of our eyes, as always -
Oh ! how much His eyes resembled mine !

On the stairway of my soul
I have met God again -
He was solemnly descending from my conscience
And I was smiling ascending to it !

Ilinca Bernea

2012-02-05T08:52:00.000+02:00

METAMORFOZE

Sunt printre cei care s-au strecurat ilicit în lume, care subzistă ilicit
Sunt prea lungă sau prea oblică sau prea concavă ca să încap în pielea asta umană
Malaxorul de suflete n-a reuşit să scoată din mine un bun cetăţean

Fratele meu s-a preschimbat într-un bolovan
Iubitul meu într-o stea îngheţată
Prietenii mei s-au transformat în adulţi
Mama mea a devenit bărbat

Doar eu am rămas neschimbată
mi-am păstrat intacte
neputinţele
fricile

îndoielile
tristele obiceiuri
deprinse din copilărie.

Cîteva rămăşiţe dintr-o substanţă lirică dispărută
îmi alterează gîndirea.

Aşa se explică

Cum de sunt compatibilă doar cu singurătatea

şi cu lumina ascunsă doar în sinea lucrurilor
pe care numai eu o văd.

METAMORPHOSES

I am among those who have illegally slipped into the world, who illegally subsist
I am too long or too oblique or too concave to find room in this human skin
The mixer of souls failed to make a good citizen of me

My brother has turned into a rock
My boyfriend into a frozen star
My friends became adults
My mother became a man

Only I have remained unchanged
I kept intact
my weaknesses
my fears
my doubts
my sad habits
learned in my childhood

Some remains of a disappeared lyrical substance
spoils my thinking

That explains

Why I am compatible only with the loneliness
and with the light hidden only inside the things
and which is seen only by me.

Ştefan Augustin Doinaş

2012-02-04T17:19:00.001+02:00

ASTĂZI NE DESPĂRŢIM

Astăzi nu mai cîntăm, nu mai zîmbim.
Stînd la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.
Totul e atît de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem : - Aşa trebuie să fie...
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gîndite stă mărturie.
Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pămîntul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducînd în guşă mireasma, bucatele.
Oamenii vor crede ca suntem duşmani.

Între noi lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.
Nimeni nu va şti ca suntem tot atît de aproape

şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,

ia forma uitată a trupului tău...
Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stînd la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au desparţit apele de uscat.
Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrînt,
eu voi fi soarele negru, pămîntul.
Nu peste mult are să bată vînt.
Nu peste mult are să bată vîntul...

TODAY WE SEPARATE

Today we sing no more, smile no more.

Standing at the beginning of charmed season,

today we separate

as the waters separated from earth.

All is so natural in our silence.

Each of us tell to itself : - So must be...

Close to us, the blue shadow

is a witness for thought truths.

Soon you will be the azure from the seas,

I shall be the earth with all the sins.

Big birds will look for you at the horizon,

carrying in their crop the scent, the foods.

People will think we are enemies.

Between us the world will stand motionless

like a forest of hundreds of years

full of strip-furred beasts.

Nobody will know that we are close as always,

and, in the evening, my soul,

like the shore that shapes itself from the waters,

takes the forgotten shape of your body.

Today we don't kiss, we don't want each other.

Standing at the beginning of charmed season,

today we separate

as the waters separated from earth.

Soon you will be the reflected sky,

I shall be the black sun, the earth.

Soon a wind will blow .

Soon the wind will blow.

Maria Banuş

2012-02-03T09:21:00.001+02:00

SINCRONIC

Nu-i frumos sa vadă toată lumea,
l-a învăţat mama pe băiat,
l-a învăţat şirul mamelor pe băiat,
nu-i frumos să vadă toată lumea
cum lunecă pe Nilul sîngelui tău o barcă de aur,
cum crocodilii scot botul la orizont,
să nu vadă nimeni cît de ciudate şi ameninţătoare lucruri
se petrec cu tine,
cum orologiul tău bate uneori cinci,
deşi afară e douăsprezece,
cum raţe sălbatice zboară, dintre răchite,
edenic, în auroră,
deşi luna trece pe cer, în crepuri de doliu.
Să nu-ţi vadă nimeni
contratimpul fulgerător,
briceagul sublim
cu care-ţi deschizi venele imaginaţiei.
Să porţi pantofi de sport, cînd se poartă pantofi de sport,
pantofi de lac, cînd se poartă pantofi de lac,
costum de cosmonaut, cînd se poartă costum de cosmonaut,
papion negru cînd sunt la modă papioanele negre.

Şirul mamelor a vorbit.
Băiatul a ascultat.

S-au înecat bărcile si bunii înotători, crocodilii.
Ceasul cu cuc albastru a amuţit.
Pe fundul Nilului, a coclit briceagul,
şi după asta a secat şi Nilul.
Ora şapte a bătut ora şapte.
A fost un triumf al logicei şi-al sincronizării.
Şi băiatul a purtat chelie,
a purtat sandale,
a purtat pantofi de lac,
a purtat plasa de tîrguială,
a purtat papion,
a purtat, pe-o tavă de-argint, luna,
omologată de buletinul meteorologic.

SYNCHRONOUS

It isn't right to let all the people see,
the mother learnt to the boy,
the mothers' file learnt to the boy,
it isn't right to let all the people see
how a golden boat slips on the Nile of your blood,
how the crocodiles put out their muzzles,
let nobody see what strange and threatening things
are heappening to you,
how your clock shows sometimes five,
when it's twelve,
how the wild ducks fly among the osiers,
as in paradise, at the down,
even if the moon in the sky is mourning.
Don't let anyone see
your flashing contra tempo,
the sublime penknife
with whom you open the veins of your imagination.
To wear bascket shoes, when the bascket shoes has to be worn,
patent-leather shoes, when patent-leather shoes has to be worn,
space suit, when space suit has to be worn,
black butterfly bows, when the black butterfly bows are in fashion.

The mothers' file have spoken.
The boy has obeyed.

The boats and the crocodiles have drowned,
the blue clock has got silent,
on the bottom of the Nile, the penknife has rust,
and then the Nile itself has drained.
The seven hours have been the seven hours.
It was a triumph of the logic and synchronization.
And the boy had baldness,
wore bascket shoes,
wore patent-lether shoes,
carried a shopping bag,
wore a butterfly bow,
carried the moon on a silver waiter,
homologated by the meteorologists.

Lucian Blaga

2012-02-02T10:40:00.000+02:00

LUMINA RAIULUI

Spre soare rîd !
Eu nu-mi am inima în cap,
nici creeri n-am în inimă.
Sunt beat de lume şi-s păgîn !

Dar oare ar rodi-n ogorul meu
atîta rîs far' de căldura răului ?
Şi-ar înflori pe buza ta atîta vrajă,
de n-ai fi frămîntată,
Sfînto,
de voluptatea-ascunsă a păcatului ?

Ca un eretic stau pe gînduri şi mă-ntreb :
De unde-şi are raiul -
lumina ? - Ştiu : îl lumineaza iadul
cu flăcările lui !

THE LIGHT OF THE PARADISE

I am laughing to the sun !
I don't have my heart in my head,
either I have my brain in my heart.
I am drunk with the world and a pagan !

But would it yield in my land
so much laughter without the warmth of the evil ?
And would it bloom on your lips so much charm,
if you wouldn't be tormented,
Saint woman,
by the secret pleasure of the sin ?

Like a heretic I think and I ask myself :
Where does the light of the paradise
come from ? - I know : the hell gives light to it
with its flames !

Marin Sorescu

2012-02-01T13:31:00.002+02:00

POVESTE

Întîi a semănat mălai
Întîiul om, fugind din rai.
La urmă s-a întors, l-a lins,
Să-şi piardă urma, dinadins.

Acum îl caută, slab, strîmb,
El, fabricantul de porumb.
Ah, raiul de odinioară !
Nu-l mai găseşte, doar îl ară.

Erau pe-aici, într-un coclaur,
Un om, un pom şi un balaur.
Şi-un şarpe subţirel : femeia,
Balaur mare-a fost aceea !

Căci numai ea, zice, m-a-mpins,
Fugind din rai, de l-am şi lins.
A dracu limbă, m-a pierdut !
De-aş fi ştiut ! De-aş fi ştiut !

STORY

First he spreaded maize
The first man, running from the paradise.
Then he returned and licked it
in order to wipe off his traces.

Now he looks for it, thin, crooked,
Those maker of corn.
Oh, the former paradise
He doesn't find, but ploughs.

There were here in the wilderness,
A man, a tree and a dragon.
And a thin serpent : the woman,
but she proved to be a big dragon !

Because she was who pushed me
to lick the maize when I left the paradise.
Damn this tongue, it ruined me !
If I should have known ! If I should have known !

George Lesnea

2012-01-31T08:59:00.000+02:00

TATĂL NOSTRU

Tatăl nostru carele
Mîni la pradă fiarele
Şi ogoi cu buciumul
Viforul şi zbuciumul.
Cîrmuieşti corabia,
Zbori pe sus cu vrabia.
Rîzi cu dimineţile,
Plîngi şi gemi cu vieţile.

Creşti în frunza socului,
Arzi în para focului,
Murmuri cu fîntînile,
Stai la sfat cu stînile,
Eşti zemos cum rodia,
Te întinzi cît zodia,
Dormi în ochii boilor,
Cînţi în stropii ploilor.

Eşti mireasma florilor,
Mişti aripa morilor,
Fugi în peştii apelor,
Scurmi cu dinţii grapelor,
Sui în seva luncilor,
Sugi cu gura pruncilor,
Curgi în mierea stupilor,
Urli-n foamea lupilor.

Te îngînă clopotul,
Tăinuieşti cu şopotul,
Te îndoi cu mladele,
Durui cu cascadele,
Te sfîşii cu geamătul,
Te înalţi cu freamătul,
Alergînd cu sunetul,
Detunînd cu tunetul.

Tatăl nostru carele
De dîrlogi duci soarele,
Luminînd cu stelele
Bunele şi relele.
Eşti deasupra miilor
Dumnezeul viilor -
Şi deasupra sorţilor
Dumnezeul morţilor.

OUR FATHER

Our father who
Drive the beasts to prey
And soothe with the horn
The struggle and the storm.
You steer the ship,
Fly up with the sparrow.
Laugh with the mornings,
Weep and moan with the lifes.

Grow in the leaf of the elder,
Burn in the flames,
Whisper with the fountains,
Ask advice of sheepfolds,
You are juicy like the pomegranate,
You are as large as zodiac,
Sleep in the eyes of the oxen,
Sing with the drops of the rains.

You are the scent of the flowers,
Move the wing of the mills,
Swim with the fishes,
Scratch with the harrows,
Raise with the sap of the meadows,
Suck with the mouth of the baby,
Flow with the honey of the beehives,
Howl with the hunger of the wolfs.

The bells accompany you,
You speek with the spring,
Bend with the sprouts,
Roar with the waterfalls,
Tear with the moan,
Raise with the rustling,
Run with the sound,
Thunder with the thunder.

Our father who
Drive the sun by harness,
Lighting with the stars
The good and the evil.
You are above the thousands
The God of the living -
And above the fates
The God of the dead.

Nichita Stănescu

2012-01-30T09:12:00.000+02:00

MARELE OCHI AL IERNII

Ochi mare, nu te vezi decît tu,
noi suntem imagini rapide
curbîndu-ne, atunci, acu,
şi rupţi ca raza-n lichide.
Alunecăm pe emisfera ta,
sculpturi în relief, de aer,
şi ţărmul pleoapei reci şi grea
ne-nfige-n furci de gene verzi, cu vaier.
Şi ne-ntîmplăm, pierim, ne stingem
pe irisul în contemplare,
dar nu-şi suntem priviri, ci ningem
în iarna ta, ochi mare, tu, ochi mare.

BIG EYE OF WINTER

Big eye, only you are seen,
we are fast images
curving us, then, now,
broken like the ray in liquid.
We slip on your hemisphere,
sculptures in relief, of air,
and the shore of the cold and heavy eyelid
thrust us in forks of green lashes.
And we happen, we perish, we estinguish,
on the iris in contemplation,
but we aren't your looks, we are snowing
in your winter, big eye, you, big eye.

Ana Blandiana

2012-01-29T12:31:00.002+02:00

ŢINE OCHII ÎNCHIŞI

Ţine ochii închişi, ţine ochii închişi,
O singură dată ni se dă.
Nu te întreb nimic,
Ninsoarea se-aşterne,
A-ngropat cimitirul şi satul,
Zideşte biserica,
Vîrfuri de plopi se mai văd
Dînd colţ ca o iarbă deasupra.
Ninsoarea se-aşterne şi suie
Ca o cîmpie dospită
Care în curînd va opri
Timpul de sus să mai cadă.
Ţine ochii închişi,
O singură dată ni se dă
Şi trbuie să dăm o singură dată.
Nu te întreb nimic, aşteaptă
Ultimul fulg de timp s-apuie
Şi să se facă gol în ceruri
Şi linişte, abia atunci
Desprinde-ţi braţul stîng din cuie
Şi lin rastoarnă ceasul cu zapadă.

KEEP YOUR EYES CLOSED

Keep your eyes closed, keep your eyes closed,
Only once it is given to us.
I ask you nothing,
The snow is spreading,
It has buried the cemetery and the village,
It has built up the church,
Tops of popplars are yet seen
Rising like grass above.
The snow is spreading and rises
Like a yeasted plain
That soon will stop
The time to fall from above.
Keep your eyes closed
Only once it is given to us
And we must give it only once.
I ask you nothing, wait
The last flake of time to set down
And to make emptiness in the sky
And silence, only then
Take off your left arm from the nails
And gently overturn the snow clock.

Constanţa Buzea

2012-01-28T10:12:00.000+02:00

ninge lin pămîntul

părul mi-era roşu cînd trecuse vara
părul meu de aur greu nelegănat
ţintuit de brumă prăfuit de ceaţă
ninge lin pămîntul unde l-am culcat

taie-l cu lumina gheţii de pe lacuri
trestia vibrează limpede visîndu-l
steaua cere firul lung să se coboare
ochii urmărindu-l pînă la pămîntul

stau cu mîini legate arcuite-n creştet
nu mă pot întoarce să te văd cum vii
părul s-ar desface fabulos şi oarbă
prinsă în cascadă să-l adun n-aş şti

strînge-n pumni zăpadă şi grămezi de bulgări
aruncînd în părul pe care-abia-l ţin
se va face unul o agrafă
să-mi elibereze mîinile de chin

it is gently snowing on the earth

my hair was red when the summer gone
my hair of heavy unswung gold
niled by the frost dusted by the fog
where I laid it down it is gently snowing

cut it with the light of the ice on the lakes
the reed vibrates clearly dreaming it
the star asks for the thread to get down
the eyes follow it as far as the earth

I stay with my hands bent on top of my head
I cannot turn to see you coming
my hair would come untired fabulous and blind
caught in its cascade I could not gather it

take in your hands lots of snow balls
throwing them against the hair that I barely keep
maybe one of them will change into a hairpin
in order to free my hands of pain

Radu Cârneci

2012-01-27T10:21:00.001+02:00

ÎNTRE ZĂPEZI

Suntem între zăpezi şi vînturi,
femeile-s departe sub pleoape,
flacăra sîngelui ni se scurge-n pămînt,
grîuri şi ierburi s-adape.

Ştim, unii dintre noi acum vom muri,
visînd frumos, frumos ca niciodată,
veri luminînd şi soarele din palme
asemuindu-l c-un obraz de fată.

Apoi vom fugi spre copilărie,
din vînturi ne vom face zmeie,
vom fi apoi prunci, apoi doar
aerul dintre-un bărbat şi-o femeie...

AMONG SNOWS

We are among snows and winds,
women are far under our eyelids,
the flame of the blood flows in the ground
to water grains and herbs.

We know, some of us will die now,
dreaming nicely, nicely than ever,
summers lighting and the sun in our hands
looking like the face of a girl.

Then we shall run toward childhood,
we shall make kites of winds,
then we shall be babies, then only
the air between a man and a woman...

Nichita Stănescu

2012-01-26T11:39:00.000+02:00

CÎNTEC

Amintiri nu are decît clipa de-acum.
Ce-a fost într-adevăr nu se ştie.
Morţii îşi schimbă tot timpul între ei
numele, numerele, un, doi, trei...
Există numai ceea ce va fi,
numai întîmplările neîntîmplate,
atîrnînd de ramura unui copac
nenăscut, stafie pe jumătate...
Există numai trupul meu înlemnit,
ultimul, de bătrîn, de piatră.
Tristeţea mea aude nenăscuţii cîini
pe nenăscuţii oameni cum îi latră.
O,numai ei vor fi într-adevăr !
Noi, locuitorii acestei secunde
suntem un vis de noapte, zvelt,
cu-o mie de picioare alergînd oriunde.

SONG

Only the present moment has memories.
What was indeed isn't known.
The dead change always among them
their name, their numbers, one, two, three...
It is only what will be,
only the unhappened events
hanging from the branch
of an unborn half ghost tree...
It is only my wood body,
the last, of an old man, of a stone.
My sadness hears the unborn dogs
barking to the unborn people.
Oh, only them will truly be !
We, the inhabitants of this second
are a night dream, slender,
with thousand feet running everywhere.

Marin Sorescu

2012-01-25T09:20:00.004+02:00

STARE

Nu dormeam. Mă lăsam dus
Cum se lasă umerii duşi de-o aripă.
Ma înhamasem de mult la o clipă
Şi-o tîram prin vecie, supus.

Ca un cîntec pe note nepus,
O, ce agregat de dezagregare !
O,ce mai răsărit de apus !
Ca un prunc în veşnică înfăşare.

Şi se mai făcea totodată,
Că mă feream de Dumnezeu să-l respir,
Respirandu-l odată pe niciodată
Şi începusem să mă deşir.

Nu dormeam. Mă lăsam dus
Cum se lasă umerii duşi de-o aripă
Mă înhamasem demult la o clipă
Ce ma tîra blînd, tot mai sus.

MOOD

I was't asleep. I let myself be carried
As the shoulders let themselves be carried by an wing,
I had yoked myself long time ago at a moment
And I was dragging it obediently through the eternity.

Like an unsung song,
Oh, what an aggregate of disintegration !
Oh, what a sunrise of a sunset !
Like a baby in eternal swaddleness.

And it heppened in the same time
That I was keeping aside from God not to breathe him,
Breathing ever the never
And I began to spin out.

I wasn't asleep. I let myself be carried
As the shoulders let themselves be carried by an wing,
I had yoked myself long time ago at a moment
Which was dragging me gently,more and more up.

Radu Cârneci

2012-01-24T09:55:00.002+02:00

ASEMENI MAGULUI

În lumina mea uneori am greşit
asemeni magului chinuit de-ntrebări,
de căutări obosit,
de necuprinsele mele depărtări.

O, să alergi, să descoperi pămînturi,
ori un astru mirabil, sau afunduri de mare,
zidit sa fii din frămînturi
fără de timp ghicindu-te pe zare,

Să te găseşti între culori sunînd
si între sunete cu strălucire,
în varf de gînd
să fii tu purtătorul de iubire,

Să arzi pe un altar ca răstignit
şi - nesupus la boaba de-ntuneric -
să ai sortit
un zeu a fi în mecanismul sferic,

Să poţi zîmbi acelora învinşi,
tu, ce le-ai fost de-o umbră şi-o armură,
să duci prin inşi
iertarea ca putere şi masură -

Ah, multe semne nu mi-au izbîndit,
asemenea magului chinuit de-ntrebări,
de căutari obosit,
de necuprinsele mele depărtări...

LIKE THE MAGUS

I was wrong sometimes in my light
like the magus tormented by the questions,
tired of seekings,
of my always boundless distances.

O, to run, to discover lands,
or an wonderful star, or bottoms of seas,
to be restless,
timeless on the horizon,

To find yourself among the colours sounding
and to shine among the sounds,
in the top of the thought
to bring love,

To burn on an altar
as a crucified man
and- unobedient to the dark -
to have the destiny
of being a god in the spherical mechanism,

To be able to smile to the defeated people,
you, who were alike their shadow,
to give to the beings
the forgiveness as power and measure -

Ah, I failed many signs,
like the magus, tormented by the questions,
tired of the seekings,
of my always boundless distances.

Octavian Paler

2012-01-23T09:57:00.001+02:00

DIGUL

Marea loveşte digul pe care în seara aceea
n-am avut curajul să mergem la capăt. Piatra udă
luneca şi, la un pas de noi, era ruptă. Daca eram
neatenţi,
ne puteam prabuşi în apa ce fierbea dedesubt.
Dar am fost atenţi. Ca întotdeauna. Atît de atenţi
încat într-o zi vom renunţa să mai pătrundem pe dig.
Ne vom mulţumi să ne-aducem aminte de el,
apoi ne vom aduce aminte mai rar,
şi îl vom uita în cele din urmă,
vom uita că într-o seară eram poate hotărîţi să
mergem la capăt.
Acum, chiar dacă aş merge pe dig,
nu mai pot s-o fac decît singur. Pot aluneca
sau pot înainta curajos. E totuna.

THE JETTY

The sea is striking against the jetty on which that evening
we hadn't the courage to go to the end. The wet stone
was slippery and, at a step from us, was broken. If we weren't careful
we could fall in the water which was boilling below.
But we were careful. As always. So careful
that one day we'll give up coming on the jetty.
We'll be content with remembering it,
then we'll remember it more and more rarely,
and in the end we'll forget it,
we'll forget that one evening we were perhaps decided to go to the end.
Now, even if I should go on the jetty,
I can't do it but alone. I can slip
or bravely advance. It's the same.

Lucian Blaga

2012-01-22T10:32:00.003+02:00

VISĂTORUL

Spînzurat de aer printre ramuri
se frămîntă în mătasa-i
un păianjen.
Raza lunii
l-a trezit din somn.

Ce se zbate ? A visat că
raza lunii-i fir de-al lui şi
cearc' acuma să se urce
pînă-n ceruri, sus, pe-o rază.

Se tot zbate îndrăzneţul
şi s-azvîrle.
Şi mi-e teamă
c-o sa cadă - visătorul.

THE DREAMER

Hanging in the air among the branches
a spider
is astir in his silk web.
The moon beam
has woken him.

Why does he struggle ? He dreamed that
the moon beam is his thread
and now he try to climb
high in the sky, on those ray.

He continuously struggle
and throw himself.
And I am afraid
that he'll fall - the dreamer.

Maria Banuş

2012-01-21T09:19:00.001+02:00

NUMAI CÎŢIVA MUNŢI

Numai cîţiva munţi poţi să urci,
numai cîteva trupuri poţi strînge în braţe,
numai cîteva limbi vei vorbi,
numai cîteva nume de flori vei cunoaşte,
de cînd răsar şi pînă se scutură.

ONLY A FEW MOUNTAINS

Only a few mountains you can climb,
only a few bodies you can hold in your arms,
only a few languages you will speake,
only a few flower you will know,
since they bloom till they shake off.

Ion Vinea

2012-01-20T10:12:00.002+02:00

PARADIS DESTRĂMAT

Numai cuvintele şi ecoul,
numai suspinele,numai privirile
şi glasurile cînd se dăruie
cu dezmierdările şi taina inimii !

Şi totuşi poate aveam o altă soartă
dincolo de geamătul fugar
al întîlnirilor.Poate că amîndoi
am fi suit mai lesne drumul părăsit
pînă ce toamnele uitării ne-ar fi plîns
cu zvon de ape si troian de foi.

Dar aşteptînd ca singură să bată
ora de noi temută, aşteptată,
ne rătăcim prin raiul destrămat
care se pierde-n clipe legănate
şi-n amăgirea visului visat.

Celor învinşi ne rămîne deşertul
si părerea de rău ca o vrăjitoare
nălucindu-se-n jarul trecutului,
basmul nepovestit a ce-ar fi fost să fie.

BROKEN PARADISE

Only the words and the echo,
only the sighs, only the looks
and the voices when they offer themselves
with the caresses and the secret of the heart !

However we could have another destiny
beyound the fugitive moan
of the dates. Maybe both of us
could climb more easyily the desert path
till the autumns of the oblivion would wept over us
with rumours of waters and heaps of leaves.

But waiting that dreaded,
expected hour would beat by itself,
we wander thrugh the broken paradise
that lose itself in the rocking moments
and in the cheating of the dreamed dream.

For the defeated ones the desert remains
and the regret like a witch
from the fire of the past,
the untold fairy-tale of what could have been.

Ştefan Augustin Doinaş

2012-01-19T10:16:00.003+02:00

REPETIŢIA

Spaţiul - dar cum ar putea să se-arate
locul-nelocul acela cu imnuri
vag aurind, unde timpul palpită
ca un cast aleluia printre nori ?

Spaţiul în care tînjim şi apunem
nu există : l-am născut împreună.
Gingaş e totul acolo, şi sacru,
adăpare de fluturi tîrzii.

Străzile noastre - niciunde, cutreier
pururi lăuntric ; la fel ca-n tulpina
socului, miezul respiră ; vedenii
strălucesc, mai reale ca noi.

Crude, ca sîmburii unei religii,
picură clipele. Rasul tău nu e
ah ! decat limita arderii, semnul
de la care începem să fim.

Simţi, peste noi, cea dintîi întîlnire ?
Restul e doar repetiţie ; suma
micilor noastre pulsaţii, cenuşa
ghiftuind un miracol avid.

REPETITION

The space - but how would appear
those place - non place with hymns
vaguely gilding, where the time is thrilling
like a chaste hallelujah among the clouds ?

The space where we yearn and vanish
doesn't exist : we had given birth to it together.
Gentle it is all there, and sacred,
watering of late butterflies.

Our streets - nowhere, I always walk
inwordly : like in the stem
of the elder, the core is breathing ; visions
are shining, more real than us.

Green, like the kernels of a religion,
the moments are dropping. Your laughter isn't
ah ! but the limit of the burning, the sign
from which we begin to exist.

Do you feel, above us, our first date ?
The rest is just repetition, the amount
of our little pulsations, the ashes
cramming a greedy miracle.

Aurel Baranga

2012-01-18T11:05:00.001+02:00

A DOUA FABULĂ BIBLICĂ

Zise Dumnezeu către greier :
- " N-ai pic de creier,
Eşti eroarea mea nătîngă,
Nu faci nimic pe pămînt..."
- " Cum, nimica, Doamne ? Cînt."

Şi Dumnezeu începu să plîngă.

LA SECONDA FAVOLA BIBLICA

Disse Dio verso la cicala :
- " Non hai nemmeno un po' di cervello,
Sei il mio stupido errore,
Non fai nulla sotto il sole..."
- " Come, nulla, Dio ? So cantare."

E Dio comincio a piangere.

THE SECOND BIBLICAL FABLE

God spoke to the cricket :
- " You have no brain,
You are my stupid error,
You do nothing on the earth..."
-" Nothing, God ? I sing."

And God began to cry.

Vasile Voiculescu

2012-01-17T09:58:00.002+02:00

AŞIJDERI CRINULUI

Aşijderi crinului de cîmp sălbatec,
Nici eu nu ţes şi nici nu torc.
Momit de slava cerului văratec,
Cu ghimpii goi spre tine mă întorc :
Îndură-te şi-aruncă un mintean
De flori cu-mpărăteşti petale
În cîrca spinului brumat de-alean
Din bărăganul pajiştilor tale.
Şi, toamna, cînd va sta să veştejească,
Trimite-ţi mielul paşnic să mă pască.
Ca păsările cerului, nicicînd
Nu ies să ar, nici ostenesc să secer.
Uituc, mă iau din zori aşa flămînd,
Cu stolul fluierarilor la-ntreceri :
Azvîrle din hambarul îngerilor sfinţi
Un pumn de boabe binecuvîntate
Pentr-un doinar hoinar şi fără minţi,
Pierdut in codrii lumii fermecate.
Şi-n iarnă, ca să trec în ţări cu soare,
Repede-ţi şoimul sfînt, să mă ia-n gheare.

THE SAME WITH THE LILY

The same with the lily of the field,
Neither I weave nor I spin.
Tempted by the glory of the summer sky
With my bare thorns I turn to you :
Have a heart and throw a blanket
Of flowers with royal petals
On the back of the hoar-frosted thorn
From the moor of your lawns.
And at autumn, when he'll be withering,
Sand your peaceful lamb to gaze him.
Like the birds of the sky, I never
Come to plough, nor I take pains to harvest.
Forgetful, I hungry compete
With the flock of the plovers :
Throw from the barn of the holy angels
A handful of blessed beans
For a vagant crazy singer
Lost in the forests of the charming world.
And in winter, to pass in sunny lands
Sand your hawk to take me in its claws.

Ilinca Bernea

2012-01-16T10:24:00.001+02:00

CUM SĂ UCIZI POETUL

De poeţi nu e niciodată nevoie.

Ei sunt niste paraziţi, niste lepădături, sunt cu toţii nebuni de legat.
Ei nu merită să trăiască în lume
Pentru ca tot ce vor e sa fugă din ea.

Poeţii nu sunt buni de nimic. Singurul lor talent e să tulbure ordinea publică
Sa facă dezordine în lucrurile pe care cu migală şi devoţiune oamenii de bine le aranjază cuviincios
Poeţii scurmă prin deşeurile depozitate la marginea pămînturilor locuite.
Le ard ca sa se încalzească şi din cenuşă işi fac amulete
Sunt nişte păgîni
Nişte barbari
Nişte duşi cu sorcova care nu merita să trăiască
In lagărul pe care destoinicii il numesc lume

Ei sunt cel mai adesea creaturi noctambule
Se hrănesc cu raşini, cu praful drumurilor,cu jăratic şi cu fantasme înăbuşite în sînge
Infulecă şi fel de fel de duhuri.

Poeţii sunt greu de ucis
Dar pentru binele colectiv
Există cîteva mijloace prin care pot fi anihilaţi

Nu încercaţi să le amputaţi braţele sau picioarele
Tăierea membrelor îi va face să zboare
Deîndată ce nu mai pot umbla le cresc aripi

Durerea le amplifică puterile

Poeţii nu pot fi ucişi cu pietre
Pentru ca ştiu să facă în aşa fel încat pietrele să se întoarcă spre cel ce le aruncă
Odată spînzuraţi umbrele lor încep să danseze cu umbrele celor vii, luîndu-le minţile
Sîngele poeţilor răstigniţi se prelinge pe asfalt desenînd contururi înfricoşătoare

Poeţii nu pot fi distruşi decît de un arcaş
Care-i loveşte drept în inimă
Arcaşul trebuie să fie de o frumuseţe rară
În aşa fel încat poetul să se îndrepte singur spre moarte

Cu cît ucigaşul e mai frumos cu atat poetul e mai fericit să moara
El ştie că va muri
Căci lumina din ochii arcaşului poate învinge pentru o clipă durerea
Iar durerea e ceea ce îl ţine în viaţă.

Poeţii nu mor nici de frig, nici de foame,nici de boală, nici de bătrîneţe
Mor atunci cînd sunt străpunşi drept în inimă
De cel mai frumos arcaş care trage spre ei cea mai frumoasă sageată din cel mai frumos oraş
Din cea mai frumoasă dintre lumile posibile.

HOW TO KILL THE POET

The poets are never needed.

They are some parasites, some abortions, they are all raving mad.
They don't deserve to live in the world
Because all they want is to run from it.

The poets are good for nothing. Their only talent is to disturb the public order
To make disorder among the things that scrupulously and devotedly the good people decently arrange
The poets scratch among the scraps lodged at the edge of the inhabited earth
They burn them to warm theirselves and of the ashes they make amulets
They are some pagans
Some barbarians
Some lunatics who don't deserve to live
In the camp that the worthy call world

They are often nocturnal creatures
Who feed themselves on resins, on the dust of the roads, on fire and on ghosts braised in blood
They swallow all kinds of ghosts

The poets are hard to kill
But for the public good
There are some means to annihilate them

Don't try to cut their arms or feet
The cut of their members will make them fly
As soon as they can't walk they get wings

The pain amplify their powers

The poets cannot be killed by stones
Because they know to redirect the stones to that who throws them
If they are hunged their shadows begin to dance with the shadows of the living, turning their brains,
The blood of the crucified poets still on the pitch drawing terrifying outlines

The poets cannot be destroied but by an archer who hit them straight in the heart
The archer must be of a rare beauty
So that the poet alone would make his way to the death

More the killer is beautiful, more the poet is happy to die
He knows that he'll die
Because the light in the archer's eyes can vanquis for a moment the pain
And the pain is what keeps him alive

The poets die neither of cold, neither of hunger, neither of disease, neither of old age,
They die when they are pierced straight in the heart
By the most beautiful archer who throws to them the most beautiful arrow from the most beautiful town
From the most beautiful of the possible worlds.

Grigore Vieru

2012-01-15T14:18:00.000+02:00

LEGĂMÎNT

Lui Mihai Eminescu

Ştiu : cîndva, la miez de noapte,
Ori la răsărit de Soare,
Stinge-mi-s-or ochii mie
Tot deasupra cărţii Sale.
Am s-ajung atunce, poate,
La mijlocul ei aproape.
Ci să nu închideţi cartea
Ca pe recile-mi pleoape.
S-o lăsaţi aşa deschisă,
Ca băiatul meu ori fata
Să citească mai departe
Ce n-a reuşit nici tata.
Iar de n-au s-auză dînşii
Al străvechii slove bucium,
Aşezaţi-mi-o ca pernă
Cu toţi codrii ei în zbucium.

OATH

To Mihai Eminescu

I know : once, at midnight,
Or at rising of the Sun,
My eyes will extinguish
Still over His book.
I'll reach then, maybe,
It's half nearly.
But don't close the book
As you'll do with my cold eyelids.
Leave it open
As my daughter or my son
Could read forward
What didn't succeed their father.
But if they will not listen
To the horn of ancient letter,
Put it as my pillow
With all its restless woods.

Mihai Eminescu

2012-01-14T11:41:00.003+02:00

ODĂ

( în metru antic )

Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată ;
Pururi tînăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Cînd deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pîn-în fund băui voluptatea morţii
Neîndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i ;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix ?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sîn, nepăsare tristă ;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă !

ODE

( in metro antico )

Non pensavo mai di imparare a morire ;
Sempre giovane, avvolto nel mio mantello,
I miei occhi alzavo sognanti alla stella
Della solitudine.

Quando all'improvviso sei spuntato nel mio cammino,
Sofferenza,dolorosamente dolce...
Fino al fondo ho bevuto la volutta della morte
Spietata.

Misero sto bruciando da vivo tormentato come Nesso,
O come Ercole avvelenato dal suo vestito ;
Il mio fuoco spegnere non riesco con tutte
Le acque del mare.

Dal mio proprio sogno strutto, mi lamento,
Sul mio proprio rogo, mi sciolgo nelle fiamme...
Posso rinascere luminoso da esso come
L'Uccello Fenice ?

Che spariscano i turbanti occhi dal mio cammino,
Vieni ancora nel mio seno, triste indifferenza ;
Per poter morire tranquillo, me
A me stesso, rendimi !

ODE

( in ancient meter )

I didn't think to ever learn to die ;
Forever young, wrapped in my cloak,
I was rising my dreming eyes to the star
Of the loneliness.

When suddenly you came in my way,
Suffering you, painfully sweet...
So far as the bottom I have drunk the lust of the death
Merciless.

Miserable I'm burning alive tormented like Nessus,
Or Hercules poisoned by his clothes ;
My fire I can't extinguish with all
The water of the sea.

Of my own dream consumed, I lament,
On my own pile, I am melting in flames...
Can I rebirth lightful from it like
The Phoenix Bird ?

May perish the troubling eyes from my way,
Come again in my breast, sad indifference ;
As I can quietly die, restore me
To myself !

Maria Banuş

2012-01-13T13:06:00.001+02:00

TOCMAI IEŞEAM DIN ARENĂ

Pentru că eşti cu atît mai tînăr ca mine,
am vrut să te-nvăţ şi să-ţi spun :
" Fii temerar ", sau : " Fii răbdător ",
" Fii vulpe ", " Fii leu ",
cum se spune celor mai tineri.
Tocmai ieşeam din arenă, ne aflam sub stele,
sub cerul mării de august,
şi toate adevărurile care-n arenă
erau tari, substanţiale ca minereurile,
se pulverizaseră-n mii de stropi argintii
ce nu mă lăsau să vorbesc.

WE WERE JUST COMING OUT FROM THE ARENA

Because you're much younger than me,
I wanted to teach you and tell you :
" Be bold ", or : " Be patient ",
" Be a fox ", " Be a lion ",
as is told to the younger ones.
We were just coming out from the arena, we were under the stars,
under the sky of the sea of august,
and all the truths that in the arena
were strong, substantial like minerals,
had been pulverized in thousands silver drops
which didn't let me talk.

Anghel Dumbrăveanu

2012-01-12T10:10:00.001+02:00

NICIODATĂ UITAREA

Între noi sunt zăpezi şi nisipuri.
Mîine, poate pustiuri, oceane.

Niciodată uitarea.

Sub icoana ta îmi încep ziua.
Aripa mea creşte din umărul tău.
M-am închinat mării, aprig şi pur,

Să fiu şi să nu fiu învins.

Între noi sunt zăpezi şi nisipuri.
Mîine, poate cerul căzut.
Dar bucuria de-a traversa noaptea,
Să-ţi ies înainte pe celălalt ţărm,

Unde niciodată uitarea...

NEVER THE OBLIVION

Between us there are snows and sands.
Tomorrow, maybe deserts, oceans.

Never the oblivion.

Under your icon I start my day.
My wing grows from your shoulder.
I worship the sea, fiery and pure,

To be and not to be defeated.

Between us there are snows and sands.
Tomorrow, maybe the fallen sky.
But the joy of crossing the night
To get before you on the other shore,

Where never the oblivion...

Elena Farago

2012-01-11T15:41:00.001+02:00

REMINISCENŢĂ

În serile de toamnă,
Cînd îngerii întind
Pe-nchişii ochi ai zilei bolnave
Vălul serii,
Ne pomenim adesea
Gîndind,
Plîngînd,
Iubind,
Cu-o dragoste smerită
Şi-adîncă
Şi tîrzie,
Pe bunii duşi
Pe duşii ce n-au să mai revie
Şi i-am lăsat să plece,
De tot
Fără să ştie
De-a fost cîndva o clipă
În care le-am pătruns
În tainiţa comorii
Ce ne-o jertfea pe-ascuns
Iubirea lor adîncă
Şi tristă
Şi sfioasă...

...În serile de toamnă,
Cînd liniştea din casă
I-atît de priitoare neliniştii din gînd,
Ne pomenim adesea
Că-ngenuchem, plîngînd
Cu-o remuşcare-adîncă
Şi tristă
Şi tîrzie
Pe bunii duşi,
Pe duşii ce n-au să mai revie
Şi i-am lăsat să plece
De tot,
Fără să ştie,
Măcar că-n taina unei
Tîrzii
Şi vane seri
Îşi vor afla răsplata
Durutelor tăceri...
Că va veni-ntr-o toamnă
O vară tristă-n care,
Pioasă şi tîrzie
Şi vană remuşcare,
Îi vom iubi şi-om plînge
În prada unui dor
Mai trist
Şi mai zadarnic
Decît a fost al lor...

REMINISCENCE

In the autumn evenings
When the angels spread
On the closed eyes of the ill day
The veil of the night
We often find ourselves
Thinking,
Weeping,
Loving
With a humble love
And deep
And late,
The dear passed away,
The passed away who never come back
And we let them go
For good,
Without knowing
If there was a moment
When we penetrated
The secret treasure
They sacrified,
Their deep love
And sad
And shy...

...In the autumn evenings,
When the silence in the house
It's so favorable for the anxiety,
We often find ourselves
Kneeling and weeping
With a deep remorse
And sad
And late,
On the dear passed away,
The passed away who never come back
And we let them go
For good,
Without knowing
At least that in the secret
Of a late
And vain evening
They would find the reward
For their painful silences...
That it will come in autumn
A sad summer when,
Pious and late
And vain remorse,
We shall remember them and weep
In prey of a nostalgy
more sad
And more vain
Then was theirs.

Marin Sorescu

2012-01-10T16:16:00.002+02:00

DRUMUL

Gînditor şi cu mîinile la spate
Merg pe calea ferată,
Drumul cel mai drept
Cu putinţă.

Din spatele meu, cu viteză,
Vine un tren
Care n-a auzit nimic despre mine.

Acest tren - martor mi-e Zenon bătrînul -
Nu mă va ajunge niciodată,
Pentru ca eu mereu voi avea un avans
Faţă de lucrurile care nu gîndesc.

Sau chiar dacă, brutal,
Va trece peste mine,
Întotdeauna va găsi un om
Care să meargă în faţa lui
Plin de gînduri
Şi cu mîinile la spate.

Ca mine acum
În faţa monstrului negru
Care se apropie cu o viteză înspăimîntătoare
Şi care nu mă va ajunge
Niciodată.

THE RAILWAY

Thoughtful and with my hands behind
I walk on the railway,
The rightest road
Possibly.

From behind, with speed,
A train comes
Which has heard nothing about me.

This train - the old Zenon is a witness -
Never will reach me,
Because I shall always have an advantage
On the things which don't think.

Even if, brutal,
It will pass over me,
A man will be always
To walk in front of it
Full of thoughts
And with the hands behind.

Like me now
In front of the black monster
Which comes nearer with a dreadful speed,
And never
Will reach me.

Lucian Blaga

2012-01-09T15:11:00.002+02:00

SCOICA

C-un zîmbet îndrăzneţ privesc în mine
şi inima
mi-o prind în mană. Tremurînd
îmi strîng comoara la ureche şi ascult.

Îmi pare
ca ţin în mîini o scoică,
în care
prelung şi neînţeles
rasună zvonul unei mări necunoscute.

O, voi ajunge, voi ajunge
vreodat' pe malul
acelei mări, pe care azi
o simt, dar nu o văd ?

THE SHELL

With a daring smile I look inside me
and my heart
I take in my hand. Shaking
I bring my treasure to my ear and listen.

It seems to me
to keep in my hands a shell
in which
lasting and not understood
the rumour of an unknown sea is sounding.

Oh, shall I reach, shall I ever reach
the shore
of those sea,
that I feel today , but I cannot see ?

Ion Caraion

2012-01-08T17:05:00.001+02:00

ÎNDEPĂRTARE

Prin uşa deschisă - brîu gros de umbră -
plopii izbucneau către cer.
şi degetele-i alergau pe clape,
tremuratoare ca frunza plopului.

Paşii cuiva s-au oprit în noapte.
Din ochii ei ca fumul de ţigară,
zbura un fluture.

Timp cu coviltirul sur.

...şi am iubit-o pe femeia aceea,
care nu m-a întrebat nimic niciodată.

MOVING AWAY

Through the open door - thick belt of shadow -
the poplar trees burst towards the sky.
And her fingers run on the keys
trambling like the poplar leaf.

Someone's steps stopped in the night.
From her eyes like the cigarette smoke
a butterfly flew.

The time with gray tilt.

...and I loved that woman
who never ask me anything.

Ilinca Bernea

2012-01-07T20:13:00.002+02:00

FLUTURE DE NOAPTE

Sunt nopţi în care te ajung din urmă sărutările mele proscrise
Ni se lovesc sufletele de trupuri şi de marginile abrupte ale clipelor.

E prea mult zgomot ca să putem evada
E prea puţină lumină ca sa vedem unul prin altul...
Habar nu am ce ar putea însemna Absolutul
Eşti ultimul meu refugiu printre atîtea spaime fară nume
Iar eu nu mai sunt decat mlaştina în care se zbate năluca dorinţelor
Şi fluturele de noapte care-şi zdrobeşte aripile in singurătatea ta.

NIGHT BUTTERFLY

There are some nights when my proscribed kisses reach you
Our souls strike against our bodies and against the steep edge of the moments.

There is too much rumour to escape
There is too little light to see one through another
I have no idea of what means the Absolute
You are my last shelter among so many nameless fears
And I am nothing but the pool where the ghost of the desires are struggling
And the night butterfly which crushes its wings against your loneliness.

Nichita Stănescu

2012-01-06T13:49:00.000+02:00

TINERII

Se sarută, ah, se sarută, se sarută
tinerii pe străzi, în bistrouri, pe parapete,
se sarută întruna ca şi cum ei inşişi
n-ar fi decat nişte terminaţii
ale sărutului.
Se sarută, ah, se sarută printre maşinile-n goană,
în staţiile de metrou, în cinematografe,
în autobuze, se sarută cu disperare,
cu violentă, ca şi cum
la capătul sărutului, la sfîrşitul sărutului, după sărut
n-ar urma decît bătrîneţea proscrisă
şi moartea.
Se sarută, ah, se sarută tinerii subţiri
şi îndragostiţi. Atît de subţiri, ca şi cum
ar ignora existenta pîinii pe lume.
Atît de îndragostiţi, ca şi cum, ca şi cum
ar ignora existenta însăşi a lumii.
Se sarută, ah, se sarută ca şi cum ar fi
în întuneric, în întunericul cel mai sigur,
ca şi cum nu i-ar vedea nimeni, ca şi cum
soarele ar urma să răsară
luminos
abia
dupa ce gurile rupte de sărut şi-nsîngerate
n-ar mai fi în stare să se sărute
decît cu dinţii.

THE TEENAGERS

They are kissing,ah, they are kissing, they are kissing
the teenagers on the streets, in the pubs, on the parapets,
they are always kissing as they themselves
were but endings
of the kissing.
They are kissing, ah, they are kissing among the running cars,
in the subway stations, in the cinema,
in the buses, they are hopelessly kissing,
violently kissing, as
at the end of the kiss, after the kiss
wouldn't fallow but the proscribed old age
and the death.
They are kissing,ah, they are kissing the thin teenagers
in love. So thin , as
they would ignore the existence of the bread in the world.
So much in love, as, as
they would ignore the existence of the world too.
They are kissing, ah, they are kissing as they would be
in the dark, in the most safe dark,
as nobody would see them,as
the sun would rise up
only
then the mouths broken by the kiss and bleeding
would be able to kiss
only with the teeth.

Ana Blandiana

2012-01-05T10:37:00.002+02:00

SINGUR

El este unul singur
Nu pentru că, dintre toţi,
Este cel adevărat,
Ci pentru că
Sîmburele tuturor este acelaşi.
În frunzele stejarului,
În măruntaiele păsărilor,
În iepurele din lună,
În pîine şi vin.
El este unul singur.
Atît de singur
Încît i se face urît
Şi se naşte.

ALONE

He is one alone.
Not because, of all,
He is the true,
But because
The core of everything is the same.
In the oak leaves,
In the entrails of the birds,
In the rabbit on the moon,
In bread and wine.
He is one alone.
So alone
That he is getting bored
And give birth to himself.

Radu Cârneci

2012-01-04T16:20:00.002+02:00

ASEMENEA APEI ZVONIND DIN STÎNCĂ E VIERSUL

Asemenea apei zvonind în stîncă e viersul
pe care ţi-l spun.
Nimeni nu-l înţelege. Toţi îl vor. Şi,
dorindu-i culorile, Muntelui se-nchină.

Lung mă tîngui în marea muţenie,
frumos vorbele ameninţîndu-le.
O jale albastră mă luminează făcîndu-mă
încăpător de taine. Pînă cînd ?

Pînă cînd, în vuiet, bătrînele clopote venind
din ţara adîncă în mine ? Pînă cînd
cohorte de luptători cutreierînd
spaimele mele ? Pînă cînd ?...

Asemenea apei zvonind în stîncă e viersul,
dăinuitor.Nimeni nu-l înţelege.
Toţi îl ascultă.Şi-l fură, şi-l încearcă.
Şi-n zori mor cu buzele arse...

LIKE THE WATER SOUNDING INSIDE THE ROCK IS THE VERSE

Like the water sounding inside the rock is the verse
I tell you.
Nobody understands it. Everybody want it. And,
wishing its colours, they worship to the Mountain.

A long time I waile in the great silence,
beautifuly threatening the words.
A blue wailing lights me making me
able of mysteries. Until when ?

Until when, in roar, the old bells coming
from the deep country inside me ? Until when
cohorts of fighters roaming
throughout my fears ? Until when ?...

Like the water sounding inside rock is the verse,
long lasting. Nobody understands it.
Everybody listen to it. And steal it, and try it.
And at dawn die with burned lips...

Constanţa Buzea

2012-01-03T17:33:00.001+02:00

leac pentru îngeri

sunt tristă dar de tine niciodată
fug animale speriate de minuni
la care nu mai ştim a ne gîndi

săraci în zile cine ştie trecem
ninşi de puterea sfintelor petreceri
a nu fi a te naşte a iubi

îmbracă-mă în alb
în alb ascunde-te şi tu
ce-mi dai să-ţi dau această mînă dreaptă

ce-mi dai să nu mor azi
să mai rezist
leac pentru îngeri cîntecul meu trist

cure for angels

I am sad but never of you
beasts run scared of miracles
about which we don't know to think anymore

poor in days who knows we proceed
snowed by the power of the holy passings
not to be to be born to love

dress me in white
in white you hide too
what will you give me to give you a hand

what will you give me for not dying today
for holding on
cure for angels my sad song

Ştefan Augustin Doinaş

2011-12-30T09:42:00.004+02:00

MĂNĂSTIRE DE SUNET

Oare mai spanzură firul cu plumb din Alcor ?
Cineva mai amestecă apa şi varul ?
Dar cine mai ştie să-nchipuie azi
mănăstire de sunet ?

Toate uneltele suferă, toţi au deprins
mînuirea de spadă : florarii retează
cu crini, avocaţii cu fraze pustii
întrebările ierbii.

Doamne, e vremea să vie poeţii ! Acum,
de lăsarea la vatră a florilor, cheamă-i !
Urîti sunt, şi firavi. Iar cei mai curaţi
se cunosc dupa felul

simplu cum poartă luneta cu lacrimi, cum iau
greutatea din lucruri, şi ţin în rezervă
o rouă divină. Şi cîti nu sfîrşesc
cu aripi de şindrilă...

Pentru că graiul, ca flacăra mistuie ; dar
inocent, doar în gurile lor delirează.
Şi astfel, răscumpără ei, profeţind,
lăcomia vorbirii ;

astfel cuvîntul din pustă, mereu ocupat
să transporte pe-un drum pietruit cu vocale
povara istoriei, face popas la izvoarele nopţii.

Suie pe schele, atunci, voievozi şi zidari,
pe cînd calfele-amestecă apa cu varul.
Durabilul însă demult s-a zidit
în văzduh - cu poeţii.

MONASTERY OF SOUND

Does the lead line still hung from Alcor ?
Do someone still mix the water and lime ?
But who knows how to figure today
a monastery of sound ?

All the tools suffer, everybody have learned
the handling of the sword : the florist cuts off
with lilies, the lawyers with empty phrases
the questions of the grass.

God, it's time for the poets to come ! Now,
at the discharge of the flowers, call them !
They are ugly and frail. And the purest
of them are known by the way

simple as they carry the field glass with tears, as
they take off the weight of the things, and preserve
a divine dew. And how many of them end up
with shingles wings...

Because the speaking burns,like the flame ; but
innocent, only in their mouths raves.
And so they redeems, prophesying,
the greed of the speaking ;

thus the word in the wilderness, always busy
to carry on a road paved with vowels
the burden of the history, make a halt
at the springs of the night.

Kings and builders, then, come on the scaffolding,
while the journeymen mix water and lime.
But the lasting was built long ago
in the air - with the poets.

Vintilă Horia

2011-12-29T12:46:00.006+02:00

ÎNCHINARE

Prin tîrguri, Doamne, sufletul mi-alunec
Şi printre oameni în zadar Te caut.
Mi-e glasul rupt şi răguşit : un flaut
Cu sunetul răpus de prea mult cîntec.

Te-aştept în dimineţi întunecate,
Prin zgomotul răscrucilor umblate
Şi-am obosit de cînd Te caut, Doamne,
Prin zvon de ierni şi prin uscate toamne.

Nu vezi ? Sunt singur si prea greu mi-e scrisul
De-a nu Te fi-ntîlnit în nici o cale.
Dă-mi semn să-nchin Minunaţiei Tale,
Condeiul greu, poemele si visul.

Fă-mi glasul drept si coardele sonore,
Cuprinde-mi fruntea-n mîini de aurore
Şi lasă-mă pe albul unei pagini
Să mă culeg sfios dintre paragini.

WORSHIP

In the towns, Lord, my soul I slip
And among people I look for You in vain.
My voice is hoarse and broken : a flute
Whose sound has died of too much singing.

I wait for You in gloomy mornings,
In the rumour of the traveled crossroads,
And I got tired since I look for You, Lord,
In the sound of winters and dry autumns.

Don't You see ? I'm lonely and my writing is to hard
Of not meeting You on any path.
Give me a sign to worship to Your Wonder
My hard pen, my poems and my dream.

Make my voice right and my strings sound,
Embrace my forehead in hands of dawn
And let me on the white page
Gather myself up from the ruins.

Magda Isanos

2011-12-28T12:28:00.000+02:00

DEPARTE SUNT VOLBURI

Departe sunt volburi , furtuni.
În insula noastră calmă noi aşteptăm.
Fiecare-n insula noastră visăm.
Cine pentru frunţile noastre-mpleti-va cununi ?

Căci frunţile ni-s anume boltite
pentru-a purta cununi înflorite.
Au trăit, se va spune,-n această cetate.
Au trăit, au murit în simplicitate.

Se va vorbi despre noi. Nu-i ciudat ?
Pentru ca stînd în insula noastră-am visat,
am fost tineri şi-am avut lumină multă de dat,
pîna-am scăzut şi ne-am întunecat.

Se va vorbi despre noi. Nu-i ciudat ?

FAR AWAY THERE ARE WHIRLS

Far away there are whirls, storms.
In our peaceful island we are waiting.
Each of us in his island is dreaming.
Who will knit wreaths for our foreheads ?

Because our foreheads are voulted
to wear flower garlands.
They lived, it will say, in this city.
They lived, they died in simplicity.

It will talk about us. Isn't it strange ?
Because sitting in our island we have dreamed,
we were young and we had much light to give,
until we lowered and got dark.

It will talk about us. Isn't it strange ?

Ion Vinea

2011-12-27T13:23:00.002+02:00

ORA FÎNTîNILOR

Oră de linişti stelare,
clar semn de lumi fără nume,
largul în ambru şi-n jar e,
Thalassa-n ritmuri apune.

Vocile sfînt de curate,
frunţile pure şi ochii,
cugetul gol şi curat e,
clopote cînd leganate
trec în nunteştile rochii.

Ora fîntînilor lunii,
înger şopteşte prin umbre
vorbele rugăciunii
netălmăcite şi sumbre.

THE TIME OF THE FOUNTAINS

Hour of starry silences,
clear sign of nameless worlds,
the large is in amber and fire,
Thalassa peacefully sets.

Holy pure voices,
pure foreheads and eyes,
the mind is empty and clear
when swinging bells pass
dressed of wedding.

Time of the moon fountains ,
an angel whispers in the shadows
the words of a prayer
unexplained and gloomy.

Lucian Blaga

2011-12-26T17:12:00.000+02:00

UMBRA LUI DUMNEZEU

Umbra lui Dumnezeu e tot ce vezi,
ce-n spaţiu se desparte şi s-adună,
pamînt e ea şi prund şi undă,
un drum cu călătorul dimpreună,
fîntînă-adapostind o lună.
Umbra lui Dumnezeu e mai vîrtoasă în lumină,
mai grea ca alte umbre. Şi nu-ţi scapă.
Şi poţi s-o strîngi sub chip de holdă şi grădină.
Şi poţi s-o bei în chip de apă.

GOD'S SHADOW

God's shadow is all you see,
that in the space is dividing and gathering,
it is earth, and gravel and wave,
an a way with its traveler together,
a fountain sheltering a moon.
The God's shadow is more powerful in the light,
heavier than other shadows. And you can't miss it.
And you can gather it as a cornfield or a garden.
And you can drink it as water.

Mihai Eminescu

2011-12-23T09:48:00.002+02:00

COLINDE, COLINDE

Colinde, colinde !
E vremea colindelor,

Căci gheaţa se-ntinde
Asemeni oglinzilor.
Şi tremură brazii
Mişcînd rămurelele
Căci noaptea de azi-i
Cînd scînteie stelele.
Se bucur copiii,
Copiii şi fetele,
De dragul Mariei
Îşi piaptănă pletele.
De dragul Mariei
Şia Mîntuitorului
Luceşte pe ceruri
O stea călătorului.

CAROLS, CAROLS

Carols, carols !
It's time for carols,
The ice is stretching
Alike the mirrors.
The fir-trees are shaking
Moving their branches,
This holy night
The stars are sparkling.
Children are happy,
Children and girls,
For the sake of Mary
Are combing their hair.
For the sake of Mary
And for the Saviour
Is shining in heaven
A star to the traveler.

Nichita Stănescu

2011-12-22T12:01:00.002+02:00

RUGACIUNEA

Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi inima
şi toarnă-mi aburul sufletului
printre degetele tale.

Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
trupul cel nou care-mi apasă
trupul cel vechi.

Iartă-mă şi ajuta-mă
şi ridică de pe mine
îngerul negru
care mi-a îndurerat caracterul.

THE PRAY

Forgive me and help me
and wash my eye
and turn my face
to the invisible rising within the things.

Forgive me and help me
and wash my heart
and pour the vapour of my soul
through your fingers.

Forgive me and help me
and take from me
the new body that press
and crush my old body.

Forgive me and halp me
and take from me
the dark angel
that pains my character.

Grigore Vieru

2011-12-21T11:12:00.001+02:00

Arsenie Boca : The Saviour

LEAC DIVIN

Iubire ! Tu, cea ocrotită
De dulcele luminii mirt,
Ca miezul unei sfinte azimi
De coaja ei doar ocrotit.

Inconjurată de lumină,
Tu însăţi din lumină vii.
Pe tine doar te am pe lume
Şi nu voi alte veşnicii.

Iubire ! Ram de rouă sfîntă,
Cînt unic, o, ce mă adaşti !
Asupra-ngîndurării mele

Tu nu plîngi lacrima - o naşti.

DIVINE REMEDY

Love ! You who are protected
By the sweet myrtle of the light,
Like the crumb of a holy bread
Only by its crust defended.

Surrounded by the light,
You yourself are coming from the light.
Only you I have in this world
And I don't want another eternity.

Love ! Branch of the holy dew,
Unique song, oh, how you wait in me !
Over my melancholy
You don't weep the tear - you give birth to it.

Ştefan Augustin Doinaş

2011-12-20T11:52:00.002+02:00

CÎNTECUL VISĂTORULUI

Mare-n fiinţă e preajma, cînd astrul
iubirii zvîcneşte. Asemenea cînd
tot ce atingem se sfarmă sub deget,
posibilul încă palpită.

Numai cu visul în inimă,numai
uitînd primăvara plugarilor,ies
clipele-n cale. Atunci întîmplarea
respiră, suveica urzeşte.

Nu ne-a fost dat si nouă, cîndva, o
asemenea şansă ? Absenţă erai :
sunet în apă,auzului încă
ferit fîlfîire în trestii.

Vidul din mine avea însa nume,
Pălind înflorea, precum rapiţa ; dar
mult mai adînc decît vîntul şi apa
umplea încăperile zilei.

Umbră şi veste de-atunci sunt de-ajuns ca
sa clatine zodia.Gura greşeşte,
însă greşala-i ea însăşi o gură ;
sarută şi cere săruturi.

Nimeni si totul ne stau mărturie.
Dar numai de noi sunt somate mereu
frunzele moarte, cuvintele-n care,
complice, tăcerea visează.

Rod al treziei, o stea disperată
a zorilor eşti. Între cei hărăziţi,
spaţiul e suflet, cu tălpile goale
aleg răsăritul din rouă.

Fii credincioasă, deci, sfintei vacanţe-a
realului ! Tălpile noastre prin vis,
nu peste pietrele Appiei, suie
spre marea cu tunete albe.

THE SONG OF THE DREAMER

Large is the neighborhood, when the star
of love is starting.The same when
everything we touch is smashing under our finger,
the possible is still thrilling.

Only with the dream in their heart, only
forgetting the spring of the ploughmen, the moments
come on the way.Then the occurence
is breathing, the shuttle is weaving.

Haven't we been given, some time, such
a chance ? You were absence :
sound in the water, to the hearing,
still aside, flutter in the reeds.

The void inside me had yet a name,
Fading it flowered, like the rape ; but
deeper than the wind and the water
filled the rooms of the day.

Shadow and rumour since then are enough
to shake the zodiac. The mouth makes mistakes,
but the mistake is itself a mouth,
it kisses and asks for kisses.

Nothing and everything bear witness for us.
But only by us are always challenged
the dead leaves, the words in which,
accomplice, the silence is dreaming.

Fruit of the wakefulness, a hopeless star
of the dawn you are. Among those destined,
the space is soul, with bare feet
I choose the rising in the dew.

Be faithful, therefore, to the holidays
of the reality ! Our feet in the dream,
not on the stones of Appia, mount
towards the sea with white thunders.

Radu Gyr

2011-12-19T12:34:00.000+02:00

RUGĂ VECHE

Ziceam odinioară :
Desparte-mă de humă, Tu, Doamne, şi ajută-mi
ca să-mi înnod şi viaţa de cer, nu numai gîndul !
Şi pentru asta, trupul de uliu împrumută-mi,
să pot zbura, în mine văzduhu'ntreg strîngîndu-l !...
Ori - poate - ştii povestea în care un drumeţ
a izbutit să prindă, dîrz, capătu-unei funii
de toarta bolţii ca să urce, îndrăzneţ,
în rai la Sfîntul Petru, sau în tărîmul lunii...

Şi dac-o ştii şi nu vrei să fiu ca şoimii teferi,
dă-mi razele de lună şi razele de stele,
o scară de mătase să-mi împletesc din ele,
ca să mă sui pe trepte de lună în luceferi !...

...Iar dacă nu vrei, Doamne,ca-n basmele mărunte
să fie, - atuncea, baremi, ajută-mă să-nvăţ
ceva din agerimea potecii iuţi de munte,
ca tot mai sus, din stancă în stancă să m-agăţ
pînă la vîrful care se sprijină pe soare,
şi-ajuns în vîrf, în soare să mă strecor de-a dreptul...

...Şi dacă soarta unei poteci cu caprioare
îmi e prea mult, - dă-mi soarta ce-o are înţeleptul
şi micul mugur care, plesnindu-se în frunză,
împunge în lumină, lumina să-l patrunză

...şi nu se leagă humei decît prin albul suc
pe care trunchi şi creangă se duc şi i-l aduc !...
Dă-mi, Doamne, soarta frunzei, că Tu cunoşti, Prea Sfinte,
ce nevinovăţie e în micuţa-i minte !

Mai toata ziua, frunza,privind la fluturi zice :
- " Ia uite !...Au prins aripi acele flori de măr
şi părăsindu-şi pomul, se joacă-n vînt si săr !"
Iar noaptea : - "Tu eşti steaua cazută, licurice ?"...
Şi seara vine vîntul şi-o leagănă şi-i cîntă,
ca-n zori să-i toarne sturzul din guşa lui mărgele
de rouă ca s-o spele...

Şi-uitînd că rădăcina-n argilă se frămîntă,
cîntînd spre soare, frunza e-a cerului şi numa'
cînd moare, scuturîndu-se din pom, loveşte huma !...

Dă-mi, Doamne, soarta frunzei !

ANCIENT PRAYER

Once I saied :
Separate me from the earth, You, Lord, and help me
to knot my life of heaven, not just my thought !
And for that, the body of a hawk lend to me,
to fly, inside me the whole sky to gather !...

Or - maybe - You know the story of a traveler
who managed to catch, fierce, the end of a rope
to the sky vault to climb, bold,
in heaven to Saint Peter, or in the realm of the moon...

And if You know it and You don't want me like hawks to be alike,
give me the moon rays and the rays of stars,
a silk ladder to knit of them,
on the moon steps to ascend to the morning stars.

...And if You don't want, Lord, to happen like in the fairy tales,
then, at least, help me to learn
something of the agility of the quick mountin path,
as higher and higher, from rock to rock to cling
as far as the peak that leans upon the sun,
and reaching the top, in the sun straightly to slip...

...And if the fate of a deer path
is too much for me, give me the fate of a wise
and little bud which, bursting into leaf,
pushes in the light, the light to penetrate it

...and isn't bound to earth but by the white juice
which the trunk and the branch fetch to it !...
Give me, Lord, the fate of the leaf, that You know, Holy,
what innocence has in its little mind !

All the day, looking to the butterflies, the leaf says :
"- Look !...Those apple flowers got wings
and leaving their tree, they play in the wind and jump! "
And in the night : " Are you the star down, firefly? "
And in the evening the wind comes and swing it and sing,
and in the morning from its throat the thrush gives
pearls of dew to it ...

And forgetting that its root is bustling in the earth,
singing toward the sun, the leaf is of the sky and only
when it dies, shaking from the tree, it gets to the earth !...

Give me, Lord, the fate of the leaf !

Maria Banuş

2011-12-18T12:59:00.000+02:00

AM PIERDUT LUNGIMEA DE UNDĂ

Am pierdut lungimea de undă a pădurii,
întîia, frageda identitate,
cînd eram frunze cutremurate
şi ţipam cu ţipătul rupt al nervurii.

Am pierdut unda de plîngeri, de ape
în paradoxul înstrăinării :
în elemente mă-ntorc, li-s aproape,
şi totuşi străină şi surdă chemării.

WE'VE LOST THE WAVELENGTH

We've lost the wavelength of the forest,
the first, the fresh identity,
when we were shivered leaves,
and yelled with the yelling of the rib.

We've lost the wave of the weeping, of the waters,
in the paradox of the alienation :
I return to the elements, I'm close to them,
however stranger and deaf to their call.

Nichita Stănescu

2011-12-17T13:43:00.004+02:00

ARBOR INVERS

Arbor invers, cu rădăcinile-n vînt,
cu tălpile late ca frunza platanului,
aproape plutind, abia atingînd
anotimpurile anului.
Cu mîinile crestate ca frunza de stejar,
cu trunchiul cu scorbură-adancă
în care dorm urşii cu capul în jos, în zadar
spre-un cer de pămînt vrînd s-ajungă.
Văzut ca în apă, mereu,
şi foşnind de un vînt de pămînt,
cu rădăcinile înfipte în curcubeu
şi-n culori ce nu sînt.
Arbor invers am rămas, rupt din sfera
cu sfera aceasta aidoma, geamăna...
Şi totul îmi pare ştiut, dar nimica
din ce ştiu cu ce este nu se aseamănă.

REVERSED TREE

Reversed tree,with the roots in the wind,
with flat feet like the plane tree leaf,
almost floating, barely touching the seasons of the year.
With notched hands like the oak leaves,
the trunk with deep burrow -
where the bears sleep upside down, in vain
looking for reaching an earthly sky.
Seen as in water, always, and rustling for a ground wind,
rooted in the rainbow
and in colours that doesn't exist.
Reversed tree I am, teared off from the sphere
with this sphere twin...
And all seems to me known,but nothing
from what I know is alike the existent.

Ana Blandiana

2011-12-16T12:46:00.002+02:00

PRINTRE FRUNZELE APROAPE RECI

Cînd printre frunzele aproape reci
Te duc de mană şi-ţi fac semn să taci
Să nu trezeşti în cuiburi puii infirmi
Părăsiţi de stolurile pornite spre sud,
Cînd pădurea se face luminoasă
Şi se poate vedea
Cu o sfîşietoare claritate
Cerul de la marginea copacilor,
Cînd fiarele dezvelite
De zborul frunzişului
Foşnesc şi îşi schimbă culoarea,
Suntem legaţi unul de altul
Şi necunoscuţi
Cum numai un ochi
Este legat de celălalt ochi,
Cum un ochi îi este necunoscut
Celuilalt.
Jumătatea de lume pe care o vad
Se chirceşte sub scutul pleoapei...

AMONG THE QUITE COLD LEAVES

When among the quite cold leaves
I take your hand and I motion to you to shut up
Not to awake the crippled chicks
Left by the flocks gone to south,
When the forest becomes light
And we can see
With a heartrending clearness
The sky at the border of the trees,
When the beasts uncovered
By the flight of the leafage
Rustle and change their color,
We are tied up one to another
And strangers
As only an eye
Is tied up to the other eye,
As an eye is stranger
To the other.
The half world that I can see
Crouches under the shield of my eyelid...

Radu Cârneci

2011-12-15T09:27:00.003+02:00

FACEREA

...Acolo, între două stele, la timp egal,
erau păsări fără cuvinte, arbori fără de suflet,
nedescîntată sămîntă de iarbă,
nemişcată horă de fete, bărbaţii pustii,
pironite pe cruce patemile,
neperechi sălbăticiunile stînd - şi
peste toate duhul meu ca o corabie.

Toată noaptea facerii am fost de rugă :
chin eram, teamă de sunet,
gînd spre culoare,
pentru toţi mă-ntrupam,
dor din dor, durere din durere,
miresme la tîmple iveam, ţipăt în genunchii
de fugă, o tristeţe eram împrejur cu imn.

Şi-am auzit : "...de ce atîtea lacrimi
şi sfîşiere pentr-un zîmbet ?..."
Şi erau lîngă mine toţi : umbre, şi nu-i vedeam,
toţi aşteptînd să le dau ochiul de soare,
sînul de lună, piscul de aer ;
dulce otravă era aşteptarea
îndelung ameţindu-mă.

Asa începură sevele să ma inunde :
glezne şi pulpe şi piept si fruntea - abur de cer -
lungă şi limpede respiraţie ;
din mine, apoi, am crescut fiece mugur,
firul de iarbă l-am tors, fiece fluture
l-am aurit ; femeilor chemare le-am dat,
barbatilor nelinişte-n sînge.

Şiroiam, înfrunzeam, înfloream, mă-ndumnezeiam !
În zori, lumea era gata de nuntă :
plecau din mine perechi de culori, de sunete,
de miresme, de patemi superb legîndu-se,
din mine intrand in Marea Fiinţă, perechi,
ca un sărut eram între cer si pămînt,
un vazduh de clopote luminînd...

Dimineaţa eram vîrstă înaltă, domn
din domn, lumină înflorind în lumină, din durere,
în jurul soarelui : aura, în jurul lunii : cearcăn,
şi-mi clătinam istovit duhul spre somn ;
ci, toţi de mine uitaseră, toţi mă uitaseră, şi
perechi, perechi se iubeau : nuntă nebună,
iar de jur-împrejurul pămîntului miresme de dragoste...

GENESIS

...There, between two stars, at equal time,
there were speechless birds, trees without a soul,
uncharmed seed of grass,
motionless dance of girls, empty men,
the passions nailed to the cross,
unpaired wilde animals standing - and
oll over my spirit like a ship.

All the Genesis night I was praying :
I was torment, fear of sound,
thought to color,
for all of them I was incarnating,
yearning from yearning, pain from pain,
spices at my temples I got, crying at my knees
of escape, a sadness I was all around with a hymn.

And I heard : "...why so many tears
and tearing for a smile ?... "
And everybody were around me : shadows, and I did not see them,
everybody waiting me to give them the eye of the sun,
the bosom of moon, the peak of air ;
sweet poison the waiting was
a long time making me dizzy.

So the saps began to flood me :
ankles and calfs and chest and the forehead - steam of sky -
long and clear breath ;
of me, then, I grew every bud,
the blade of grass I spun, every butterfly
I gilded ; to the women I gave the charms,
to the men the restlessness in their blood.

I was flowing, I was leafing out, I was flowering, I was deifying myself !
At dawn the world was ready for weeding :
of me were going pairs of colors, of sounds,
of scents, of passions splendidly bound,
of me getting into the Great Being, in pairs,
like a kiss I was between heaven and earth,
a sky of bells lighting...

In the morning I was high age, lord
of lord, light blooming in light, from pain,
around the sun : an aura, around the moon : a dark circle,
and I was shaking my spirit to sleep ;
but everybody had forgotten of me, and
pairs, pairs they loved each other : crazy wedding,
and all around the earth scents of love...

Dan Deşliu

2011-12-14T09:34:00.007+02:00

Constantin P. Popescu : Zbor ( artistiq.blogspot.com )

IN TERMINIS

Dincolo de nume,
de lauri,
de tot
ce-i luciu şi coajă,
ca solzii de piatră
din care mă scot
puterile tale
la ceasul de vrajă,
dincolo de zvonul ce piere
cu noi
sau puţin mai tîrziu,
nalucă de fum străveziu
pe-o coamă de val
în cădere -
eşti numai
ce nu se mai ştie
de cînd
şi de unde să fie...
Atîta - din toate - durază :
un zîmbet
trecut tuturor,
un fulg
în aripa eternului zbor,
o stea
sau o ramură trează.

IN TERMINIS

Beyond the name,
the laurels,
beyond all
what is brillance and shell,
like the scales of stone
from which your power
draws me
at the magic hour,
beyond the rumor that dies
with us
or slightly later
transparent ghost of smoke
on the crest of a wave
falling -
you are only
what nobody knows anymore
since
and from where is...
From all - only these last :
a smile
passed to everybody,
a feather
in the wing of the eternal flight,
a star
or an awake branch.